Bellingcat, interzisă în Rusia. Motivul: ar reprezenta o ameninţare la adresa securității
Publicația de investigații open-source Bellingcat, care în trecut a expus mai multe dintre crimele și operațiunile secrete ale Rusiei, a fost declarată „indezirabilă” de regimul lui Putin, împreună cu partenerul local.
Decizia, care a venit la sfârșitul săptămânii trecute, vizează și The Insider, publicația cu care Bellingcat colaborează în Rusia. Conform procurorului-general, activitatea celor două instituții „a reprezentat o amenințare la securitatea Federației Ruse”, conform Reuters.
Ambele publicații vor fi incluse pe lista „indezirabililor”, care le interzice să funcționeze în Rusia sau să coopereze cu naționali.
Totuși, fondatorul Bellingcat, Eliott Higgins, a afirmat că nu știe cum ar putea autoritățile ruse să pună în aplicare această măsură, întrucât publicația nu își desfășoară activitatea în Rusia. „Bellingcat nu are prezență juridică, financiară sau de personal (în Rusia), așa că nu este clar cum se așteaptă Rusia să pună în aplicare acest lucru”, a spus acesta.
Nici sediul The Insider nu se află pe teritoriul rus, ci în Letonia.

Articole asemănătoare
Rusia, condamnată de către CEDO pentru rele tratamente aplicate opozanților politici
Articolul problemă referitor la accesarea mesajelor criptate „va fi corectat în Senat”, spune Florin Cîțu
Biden susține că Putin este un „ucigaș” și că „va plăti”. Rusia așteaptă scuze de la SUA
Jurnaliștii acreditați la Parlament vor fi testați pentru coronavirus, după ce un senator a fost testat pozitiv
Bullyingul pe Facebook, afișat de 14-15 ori la fiecare 10.000 de vizualizări