Avertismentul premierului Estoniei: „Propaganda rusă pregăteşte o nouă capcană”

Estonian Prime Minister Kaja Kallas and Ukraine's President Volodymyr Zelenskiy walk before a joint news briefing, amid Russia's attack on Ukraine, in Zhytomyr, Ukraine April 24, 2023. Ukrainian Presidential Press Service/Handout via REUTERS

Într-un articol pentru site-ul german Redaktionsnetzwerk Deutschland, Kaja Kallas, premierul estonian, trage un semnal de alarmă cu privire la noua strategie a Kremlinului împotriva statelor occidentale.

„Campania Rusiei are drept scop descurajarea factorilor de decizie democratici şi a societăţilor de la a sprijini Ucraina. Provocând diviziuni politice interne şi influenţând voturile democratice. Inclusiv deciziile pe care le luăm la secţiile noastre de votare”, a afirmat Kallas, conform EVZ.

Mai mult, lidera Guvernului de la Tallinn susține că Rusia atrage publicul european prin intermediul rețelelor de socializare. „De la invazie, numărul de abonaţi la conturile susţinute de Kremlin s-a triplat pe Telegram şi s-a dublat pe Tiktok”, a adăugat Kallas.

Îndemnul principal al premierului estonian este ca Uniunea Europeană și aliații săi să nu renunțe la sprijinul oferit Ucrainei, întrucât asta este ceea ce Kremlinul speră să se întâmple, pentru a obține un avantaj militar în cadrul invaziei.

„Cea mai recentă capcană a dezinformării ruseşti este să ne facă să credem că sprijinul pentru Ucraina este o cauză fără speranţă. Că noi suntem primii care obosim. Putem demonstra contrariul”, a mai punctat Kaja Kallas.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri