
Anglia ia în considerare să le ofere protecție jurnaliștilor afgani care au lucrat pentru publicații britanice
Pericolele la care jurnaliștii afghani sunt expuși în țara natală au fost recunoscute de Regatul Unit al Marii Britanii, care ia în considerare să le ofere acestora un ”refugiu”.
„Recunoaștem vitejia jurnaliștilor afgani și a celor care au lucrat neobosit pentru a-i sprijini în căutarea libertății presei și apărarea drepturilor omului. Media vibrantă afgană este unul dintre cele mai mari succese din Afganistan în ultimii 19 ani și ar trebui să fie sărbătorită și protejată”, a spus prim-secretarul de stat Dominic Raab, vineri, conform The Guardian.
Decizia lui Raab vine după ce mai multe organizații media britanice au semnat o scrisoare deschisă către guvern, exprimându-și îngrijorarea pentru siguranța multor jurnaliști care au lucrat pentru ele în Afganistan în timpul conflictului de acolo.
În scrisoarea deschisă, fiecare instituție media din Marea Britanie a subliniat rolul, „loialitatea și angajamentul jurnaliștilor afgani, traducătorilor și sprijinului personal”, fără de care mass-media britanică nu ar fi reușit să țină publicul informat cu privire la evenimentele din Afganistan din ultimele două decenii.
Organizațiile au adăugat: „S-au angajat în viziunea, împărtășită de guvernul britanic și aliații săi NATO, a unei mass-media libere ca parte vitală a unei democrații stabile și pașnice”.
Articole asemănătoare
În timp ce piața crypto se prăbușește, UE negociază reglementarea criptomonedelor
Mâna dreapta a lui Mark Zuckerberg a anunțat că pleacă din Meta
Dezinformarea rusă continuă să se răspândească în Europa, în ciuda sancțiunilor
Stalin și Hitler cântă împreună “Video Killed the Radio Star” într-un deepfake ajuns viral
Blogul lui Radu Tudor, pe primul loc în topul preferințelor cititorilor: ”Înseamnă că e loc pentru un jurnalism bine făcut”