Alegerile din Honduras au fost puse în pericol din cauza campaniilor de dezinformare
Sute de conturi false de Twitter le cereau cetățenilor să nu voteze în cadrul alegerilor prezidențiale din Honduras, programate să aibă loc pe 28 noiembrie. Nu este prima oară când statul din America Centrală se confruntă cu campanii de dezinformare. În fapt, fake news-urile sunt principala armă politică din Honduras.
Studiul, realizat de o firmă de threat intelligence, arată că au fost descoperite 317 de conturi de Twitter care au denigrat doi dintre candidații la prezidențiale, opozanți ai propunerii Partidului Național din Honduras, Nasry Asfura. Pentru a părea autentice, unele conturi au folosit pozele altor utilizatori, în timp ce altele aveau la poza de profil imagini generate pe calculator, conform Cyberscoop.
Campania ar fi avut două scopuri: fie să-i denigreze pe contra-candidații lui Asfura, fie să-i determine pe cetățeni să nu-și exercite votul. Postările, pretinse a fi ale unor simpli cetățeni din Honduras, denunțau o așa-zisă teorie a conspirației, conform căreia candidații de opoziție Xiomara Castro și Yani Rosenthal sunt corupți.
Conturile nu mai sunt active în prezent. Twitter le-a eliminat după sesizările făcute de firma care a și realizat studiul.
Eforturi de lungă durată
Deși poate părea că realizarea unei astfel de campanii nu necesită prea mult efort, realizatorii studiului susțin că „necesită multă organizare pentru a obține aceste conturi, pentru a crea tot conținutul pe care aceste conturi îl partajau, pentru a face fraze, pentru a face meme”.
Cele mai multe conturi folosite au fost create în 2011, 2012 sau 2013 și au avut foarte puțini urmăritori. Mai mult, acestea au avut foarte puțină activitate, până pe 6 octombrie – 8 octombrie, apoi din nou pe 14 octombrie, când au început să publice dezinformările.
Honduras, inundată de dezinformare
În Honduras, mizele dezinformării pare că sunt preponderent politice. Luna trecută, după publicarea investigațiilor Pandora Papers, o firmă proeminentă de relații publice din America Latină a folosit o rețea de site-uri web și pagini Facebook, deghizate în organizații de știri legitime, pentru a răspândi fake news despre un politician.
Unul dintre aceste site-uri a afirmat că un politician din opoziție este și el implicat în paradisuri fiscale offshore, după ce o sursă legitimă de știri a dezvăluit că numele a doi oficiali ai Partidului Național apar în Pandora Papers.
Tiziano Breda, un analist din America Centrală consultat de Cyberscoop, susține că dezinformarea din Honduras este menită „să creeze confuzie și neîncredere, mai ales înainte de alegeri”. Deși Partidul Național, care se află la putere de 12 ani, este unul dintre principalii autori ai narațiunilor fabricate, fenomenul este răspândit în întreaga clasă politică.
Articole asemănătoare
Un alt jurnalist american a fost reținut în Rusia. Alsu Kurmasheva riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare
Facebook oferă publicitate gratis pentru a lupta împotriva dezinformării legate de coronavirus
YouTube va elimina videoclipurile care conțin informații false despre toate vaccinurile, nu doar cele anti-COVID
Acordul OMS privind pandemia, atacat prin dezinformare de guvernul slovac
Cercetător: Tinerii sunt principalele ținte ale dezinformării