Administrația Trump se gândește să investigheze Google, Amazon, Facebook și Apple
Congresul american și administrația lui Donald Trump iau în calcul investigarea a patru dintre cele mai mari companii tech din lume.
Google, Amazon, Facebook și Apple ar putea ajunge sub lupa diferitelor autorități pe motive de neîncredere, semn că greșelile repetate ale celor patru giganți de pe Silicon Valley au tras semnale de alarmă oficialilor americani. Publicația Time notează că mișcarea nu este una nouă, ci se petrece pe fondul existenței criticilor atât din stânga, cât și din dreapta, despre rolul acestor patru companii.
De exemplu, compania-mamă a Google și Apple (Alphabet) ar urma să fie investigată de Departamentul de Justiție, în timp ce Amazon și Facebook va fi observată de Comisia de Comerț Federal. Aceasta din urmă administrează legislația antitrust și protecția consumatorilor în vederea unei concurențe libere și corecte pe piață.
Totuși, un subcomitet la Casei Judiciare a anunţat la începutul săptămânii că se va interesa cu privire la „creșterea și utilizarea puterii de piață online și evaluarea gradului de adecvare a legilor antitrust existente și a nivelurilor actuale de aplicare”.
Este de notat faptul că în urmă cu şase ani, Comisia de Comerţ Federal a investigat Google pe baza legii antitrust, însă nu a descoperit nimic. Însă cea mai mare investigație de acest gen a avut loc între 1992 și 2001, când Departamentul de Justiție suspecta Microsoft că i-ar împinge pe consumatori să folosească doar browser-ul Internet Explorer. Totuși, compania a ajuns la înțelegere și a acceptat să nu colaboreze doar cu producătorii de calculatoare.

Articole asemănătoare
Postările de pe Instagram ar putea fi folosite de către autoritățile italiene pentru a afla cine nu respectă carantina
Compania-mamă a The Guardian, cele mai bune rezultate financiare din 2008 încoace
Conturile de WhatsApp a cel puțin șapte jurnaliști din Fâșia Gaza au fost blocate. Motivul este neclar
Presa din India îndeamnă Google să mărească cota de venituri din publicitate a publisherilor la 85%
Analiza The Guardian privind alegerile prezidențiale din România: un vot pentru stabilitate și Occident