Acuzațiile de ”fake news” au adus 30 de jurnaliști după gratii
Un număr record de jurnaliști au ajuns în spatele gratiilor după ce au fost acuzați că au contribuit la fenomenul fake news.
Totuși, sentințele au fost date în state cu regimuri totalitare ori opresive, care au și adoptat legi aparent împotriva manipulării din online pentru a pune presiune pe jurnaliști. O analiză a Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) arată că cei mai mulți oameni de presă au fost închiși pe această acuzație în Egipt (21), conform The Times.
O soartă similară au avut-o și jurnaliști din Cameroon (4), Rwanda (3). Nigeria și Iran au închis fiecare câte un reporter.
Numărul acuzațiilor de așa-zis fake news a crescut gradul din 2012, când a fost înregistrată prima sentință de așa natură, până în 2019. În 2017, de exemplu, 21 de jurnaliști au fost închiși la nivel mondial pentru ”știri false”. Totuși, statele menționate mai sus nu sunt singurele care au legi ce pretind a fi pentru protejarea consumatorilor de presă sau social media: Rusia și Taiwan sunt alte două unde a fost aprobată o astfel de normă.
Estimările CPJ arată că, în total, au fost deținuți 250 de jurnaliști în legătură cu munca lor. Cei mai mulți s-au înregistrat în China (48) și Turcia (47).
Si „jurnalistii” de carton, care au primit bani de la guvern sa creeze panica si isterie in randul oamenilor cu privire la „virusul ucigas” (care, ce sa vezi, nu este mai periculos decat cel gripal) trebuie sa raspunda. Nu zic sa ajunga la inchisoare, dar sa fie amendati pentru terorizarea oamenilor. Au participat la acest razboi psihologic si informational impotriva oamenilor impreuna cu politicienii si medicii „eroi din linia intai”.