Abonamentul Netflix cu reclame, mai ieftin și fără toate serialele
Netflix a anunțat că abonamentul cu reclame pe care urmează să-l lanseze nu va cuprinde toate producțiile incluse în pachetele actuale. Motivul acestei incompatibilități ar fi lipsa de monetizare din publicitate, clauza nefiind prezentă în contractele încheiate cu studiourile care produc respectivele seriale.
În interviurile de la finanul prezentării rezultatelor pe trimestrul doi din acest an, directorul de conținut al Netflix, Ted Sarandos, a spus că abonamentul cu reclame nu va dispune de anumite producții pentru început, însă compania încearcă să renegocieze contractele cu studiourile afectate de noua subscripție.
„Astăzi, marea majoritate a ceea ce oamenii urmăresc pe Netflix, poate fi inclus în abonamentul cu suport publicitar. Sunt unele producții care nu pot fi și asupra cărora suntem în discuții cu studiourile, dar dacă am lansa produsul astăzi, membrii din categoria cu publicitate ar avea o experiență excelentă. Vom elimina o parte din conținutul suplimentar, dar cu siguranță nu tot, dar să nu credeți că este o reținere materială pentru afacere”, a declarat Sarandos în videoclip, începând cu minutul 18:50.
Conform The Wall Street Journal, Netflix discută deja cu Warner Bros. (care produce serialul You), Universal (din spatele Russian Doll) și Sony Pictures Television (care produce atât The Crown, cât și Cobra Kai). Mai mult decât atât, compania trebuie să ia în calcul și alte contracte astfel încât unele seriale mai vechi să poată fi incluse, cel mai important exemplu fiind Breaking Bad.
Când vine abonamentul cu reclame?
După multe știri venite pe surse și zvonuri, Netflix a confirmat că vor să lanseze acest abonament la începutul lui 2023. Compania va lucra în parteneriat cu Microsoft pentru facilitarea ad-urilor care vor rula pe platformă. Bineînțeles, promisiunea este că abonamentul va fi atent analizat și optimizat pe parcurs după ce comportamentul oamenilor și intereacțiunea acestora vor oferi detalii despre ce trebuie schimbat.
Concret, nu știm câte și ce producții vor lipsi din abonamentul cu suport publicitar, însă e surprinzător faptul că Netflix e dispus să lanseze această subscripție conștientă de faptul că nu întreaga librărie va fi disponibilă utilizatorilor. Platformele concurente, care oferă un abonament similar, nu au problema asta. Unde ar mai fi farmecul să ai cont de Netflix dacă nu poți să dai binge la serialele preferate?
Articole asemănătoare
Provocările periculoase apar și pe TikTok: “Skull Breaker Challenge”
Robert Turcescu, înapoi în presă. Va coordona Evenimentul Zilei
Un preot ”predică” conspirații anti-vaccin pe Facebook: „Logica oii. Decât muci și febră, mai bine niște miocardită”
Polonia își apără granițele și de migranți, și de jurnaliști
Experții internaționali avertizează: nu folosiți excesiv termenul de „fake news”!