ICANN încă nu s-a decis în privința vânzării .org, deși mai are doar 11 zile să se hotărască
În 11 zile, Corporația Internet pentru Nume și Numere Alocate ar trebui să pună în vânzare domeniul .org, însă procesul a tot suferit prelungiri – lucru care a atras și nemulțumirea participanților la conferința video organizată cu acest prilej.
Până în acest moment, ICANN nu a hotărât pe ce criterii va realiza vânzarea .org, unul dintre cele mai căutate domenii. Pe deoparte, organizația ar putea să ia în considerare interesul public mai larg în decizia sa, însă această variantă nici nu a fost comentată de către reprezentanții ICANN, conform Theregister.com.
Conferința, ținută prin intermediul unui apel video din cauza epidemiei de coronavirus, a fost dominată de nemulțumirea reprezentanților care cereau răspunsuri directe de la organizație. Deși ICANN le-a spus participanților la începutul conferinței că scopul convorbirii este de a le afla părerea privind vânzarea .org, Corporația Internet pentru Nume și Numere Alocate a refuzat să răspundă dacă eventualele angajamente pot fi modificate ulterior fără aportul proprietarilor .org.
Spre deosebire de alte decizii pe care ICANN le-a luat, aceasta privește milioane de organizații non-profit, care folosesc adrese .org pentru site-urile lor web. ONG-urile sunt nemulțumite, în primul rând, că principalul competitor este o firmă cu capital privat, care a apărut doar cu câteva luni înainte de a depune o ofertă de un miliard de dolari pentru cel mai căutat domeniu.
Asupra procesului planează suspiciuni, mai ales că a ieșit la iveală că între directorul firmei Ethos Capital și foști directori ai ICANN există legături strânse. Subiectul a stârnit interesul presei și al autorităților, ajungându-se chiar ca procurorul general al Californiei să deschidă o investigație privind legitimitatea tranzacției. Și totuși, organizația încă nu a oferit răspunsurile pe care comunitatea online le așteaptă, deși mai sunt doar 11 zile până la finalizarea vânzării domeniului .org.
Articole asemănătoare
O echipă de tineri români, în rândul finaliștilor Datathon 2020, pentru aplicația care ar putea ajuta la combaterea dezinformării
Teorie alambicată à la Sputnik: România, pusă între SUA și ”eșecul” UE, trebuie să renunțe la acordul ONU EXCLUSIV
Meta, acuzată de UE că înșală utilizatorii când spune că Facebook este gratuit
Ghana: Un jurnalist sub acoperire, împușcat mortal pe stradă
Tentativă de dezinformare privind procesul de înrolare, semnalată de MApN