Conflictul din Crimeea, condamnat dur de Adunarea Generală a ONU
În cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite (AGNU) au fost emise directive prin care autoritățile rusești sunt îndemnate să renunțe ,,fără întârziere” la ocupația militară a peninsulei Crimeea. Potrivit Al Jazeera, dintre cele 193 de state membre, 63 au votat în favoarea acestei rezoluții, 19 au fost împotrivă, iar 45 s-au abținut.
Votul a avut loc luni, 9 decembrie, în aceeași zi în care președintele Rusiei Vladimir Putin și președintele Ucrainei Volodymyr Zelensky s-au întâlnit la Paris, pentru a cădea de acord în privința încetării conflictului armat din Crimeea și a efectuării unui schimb de prizonieri. Întrevederea a fost mediată de către președintele Franței Emmanuel Macron și cancelarul Germaniei Angela Merkel. Faptul că întâlnirea a avut loc reprezintă un progres în sine, însă, după cum informează independent.co.uk, cei doi lideri de stat nu au ajuns la un acord.
Războiul din Crimeea a început, în mod oficial, în anul 2014, la 60 de ani după ce URSS a cedat Ucrainei peninsua de la Marea Neagră. Federația Rusă a trimis trupe care susțineau tendința separatistă din regiune, cu scopul anexării peninsulei, motivând că majoritatea locuitorilor acelei zone sunt ruși, ceea ce a dus la confruntări sângeroase. Până acum, războiul a cauzat peste 14.000 de decese.
AGNU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ,,militalizarea progresivă a Crimeei de către Federația Rusă ca putere ocupantă” și la practicile militare pe care le adoptă aceasta. Totuși, s-a arătat mulțumită de eliberarea celor 24 de prizonieri ucrainieni din Rusia și a încurajat ,,negocierile ulterioare pentru asigurarea eliberării de către Federația Rusă a tuturor cetățenilor ucraineni reținuți ilegal și revenirea lor în siguranță în Ucraina”.
Rezoluțiile AGNU au fost luate ca urmare a declarației lui Volodymyr Yelchenko, ambasadorului Ucrainei la ONU, care a spus: ,,Ceea ce este mai alarmant este faptul că puterea ocupantă ia măsuri pentru nuclearizarea Crimeei, în special prin implementarea portavioanelor și a altor mijloace capabile să livreze arme nucleare, precum și prin dezvoltarea activă a infrastructurii nucleare pe peninsulă”. De asemenea, acesta a tras un semnal de alarmă și în privința pericolului pe care l-ar constitui nuclearizarea Crimeei pentru toată Europa.
Cu toate acestea, directivele Adunării Generale a Națiunilor Unite, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate, nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, ele reprezentând mai mult sfaturi în legătură cu direcțiile de acțiune.
Articole asemănătoare
Presa din România, vizată de hackerii ruși. Digi24, ținta principală a atacurilor
Un român din Londra, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra României
Ransomware, hoțul de fișiere. Ce este acest atac și cum poate fi prevenit
Aproape jumătate dintre români spun că sunt plictisiți de reclamele de pe rețelele de socializare
Logodnica lui Khashoggi îi cere lui Justin Bieber să „nu cânte pentru criminali”