Încă o țară se pregătește să ia măsuri împotriva știrilor false
În contextul în care fenomenul de fake news este în continuare persistent, o altă țară plănuiește să se alătură luptei împotriva dezinformării.
Astfel, Japonia a anunțat că până în luna iunie, va veni cu o serie de măsuri menite să stopeze – sau măcar diminueze – știrile false. Cu toate astea, Guvernul ar lua în considerare temerile privind libertatea de exprimare și n-ar avea de gând să adopte măsuri majore, conform Japan Times.
Surse guvernamentale japoneze susțin că oficialii niponi iau în considerare chiar să ceară marilor companii tehnologice din Statele Unite ale Americii să propună un cod de conduită. Printre acestea sunt luate în calcul și Facebook, Twitter și Google.
Din schemă nu sunt excluse nici companii locale specializate pe distribuirea de știri, precum Line și Yahoo Japan.
O cerere asemănătoare a fost lansată în primăvara anului trecut de Uniunea Europeană către companiile americane. Codul propus de acestea a fost aprobat de ambele părți în luna septembrie.

Articole asemănătoare
Recomandările redacției: cum combatem dezinformarea în mijlocul alegerilor?
Jurnalista din Wuhan, arestată pentru relatările despre începutul pandemiei, este în stare gravă
Se apropie alegerile în SUA! Facebook a mai făcut o campanie de „curățenie” în conturi, pagini și grupuri
Contul de Facebook al Dianei Șoșoacă, blocat. Senatoarea se compară cu Trump
Bill Gates: Dezinformarea, principala problemă cu care se confruntă tinerii de astăzi