Halucinațiile Sputnik.md: ce scenarii mincinoase revarsă propagandiștii lui Putin! EXCLUSIV
Sputnik.md – una dintre cele mai virulente platforme de dezinformare ale Kremlinului – continuă să revarse valuri de insulte și mizerii de-a dreptul halucinante la adresa celor peste 100.000 de români care au fost gazați, de-a lungul zilei și nopții de vineri, de Jandarmeria Română, sute dintre aceștia fiind vânați, răniți (cel puțin 452) și călcați în picioare la propriu.
Propagandiștii lui Vladimir Putin au debitat încă de vineri că, în România, s-ar fi încercat ”o lovitură de stat” și acum se străduiesc să acrediteze baliverna că oficiali ai Uniunii Europene nu ar fi condamnat și nici taxat violențele fără precedent din țara noastră, insistând că acestea sunt ”acțiuni legitime ale autorităților” și că, de fapt, partenerii NATO și UE ar fi părăsit România.
Sputnik.md, fake news despre Casa Regală
Totodată, smintealaSputnik.md minte cu nerușinare abjectă că Majestatea Sa Custodele Coroanei României, Margareta, i-ar fi dat”o adevărată lecție”președintelui Klaus Iohannis, pe care l-ar fi”criticat”(?!) în contextul măcelului din Piața Victoriei,ceea ce reprezintă o dezinformare infectă și total paralelă cu realitatea.Facem precizarea că Alteța Sa Margareta a lansat, recent, un apel la unitate națională și la stoparea oricăror violențe, un mesaj de maxim bun simț care nu i-a imputat nimic, dar absolut nimic președintelui Klaus Iohannis, care nu comportă nici cea mai mică legătură cu textul oficial. Însă propagandiștii remunerați din buzunarele fără fund ale Kremlinului mint de îngheață apele: mai multe detalii AICI.
O marotă străveche a Rusiei
Totodată, goarnele lui Putin flutură cu insistență o străveche marotă a Moscovei: scenariul potrivit căruia România ar fi părăsită de partenerii externi și că violențele fără precedent de vineri nu ar fi condamnate de niciun oficial al Uniunii Europene. În acest sens,Sputnik.md îl citează total truncheat pe Christian Spahr, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, lăsând să se înțeleagă că acest for este indiferent la gravele violențe exercitate într-o capitală UE cu largul concurs al unor politicieni PSD-ALDE certați cu legea, politicieni care au scandalizat lumea civilizată de n ori doar în ultimii doi ani – mai multe detalii AICI. Facem precizarea că propaganda putinistă ignoră cu desăvârșire multiplele poziții exprimate public de numeroși oficiali ai UE (și nu numai) care critică în termeni duri abuzurile și violențele declanșate de Guvernul PSD-ALDE.
Articole asemănătoare
Noii primari ai Capitalei, aproape gata de start. Cum s-au văzut în presă preluările funcțiilor
Parlamentul European l-a invitat pe Elon Musk să depună mărturie privind Twitter
Oamenii care fac legea în online: Rareș Bogdan
Viralul zilei: Poliția Română, siguranță și încredere… după somnul de frumusețe
Norica Nicolai, despre preluarea președinției Consiliului UE: ”Agendele sunt deja stabilite și negociate”