Reclame pro-Trump, plătite din bani publici. Casa Albă le numește „mesaje de interes public”
Administrația Donald Trump a început să difuzeze la televiziunile americane reclame care îl prezintă pe președinte într-o lumină favorabilă, iar la final poartă mențiunea „Paid for by the U.S. Government”.
Campania, lansată cu puțin peste o lună înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului (midterm elections), a ajuns deja la cel puțin trei spoturi. Casa Albă susține că acestea sunt anunțuri de interes public și nu reclame electorale, în timp ce parlamentari din ambele tabere ale Congresului pun sub semnul întrebării utilizarea banilor contribuabililor pentru astfel de materiale, conform AP.
Prima reclamă a început să fie difuzată pe 23 septembrie. Spotul de 30 de secunde îl prezintă pe Trump vorbind despre înfrângerea comunismului, în timp ce pe ecran apar mesaje despre „cele mai mari reduceri de taxe din istorie”, relansarea producției americane și apărarea ordinii publice. La final apare mențiunea că materialul a fost plătit de guvernul Statelor Unite.
Potrivit AdImpact, companie care urmărește cheltuielile pentru publicitate, prima reclamă a costat inițial aproximativ 14.000 de dolari. În următoarele zile, difuzarea sa s-a extins, iar cheltuielile raportate au ajuns la cel puțin 443.000 de dolari. Spotul a fost difuzat inclusiv pe Fox News și Newsmax.
Al doilea spot, difuzat ulterior, are o durată de un minut și folosește imagini nocturne cu Muntele Rushmore și fragmente din discursul lui Trump de la începutul lunii iulie, când Statele Unite au marcat 250 de ani de la fondare. Mesajul se încheie cu afirmația lui Trump că ceea ce se întâmplă în prezent reprezintă doar începutul unei „epoci de aur a Americii”. Și acesta este marcat drept plătit de guvernul federal.
Al treilea spot, din campania electorală a lui Trump
Cel mai recent material ridică însă și mai multe semne de întrebare privind natura campaniei.
Reclama, intitulată „Final Battle”, folosește imagini alb-negru cu Trump mergând pe un coridor și fragmente audio în care președintele vorbește despre „bătălia finală”, despre eliminarea „deep state”, a „globaliștilor”, a comuniștilor, marxiştilor și fasciștilor și despre înfrângerea „presei false”. Și acest spot publicitar a fost plătit din bani publici.
Materialul nu este însă o producție nouă. Versiunea difuzată de administrație este aproape identică cu o reclamă realizată pentru campania lui Trump din 2024. În varianta electorală, spectatorilor li se cerea să se alăture campaniei lui Trump; în versiunea finanțată de guvern, acel îndemn și elementele de identificare ale campaniei au fost eliminate și înlocuite cu mențiunea privind finanțarea publică.
Noul spot a fost difuzat în timpul unor transmisiuni sportive, inclusiv meciuri de fotbal american universitar și NFL, precum și în timpul unor programe de televiziune. Potrivit AdImpact, cheltuielile pentru acest material au depășit 300.000 de dolari.
Unde este limita dintre informare și propagandă?
Încă din anii 1950, legislația privind alocările bugetare anuale, inclusiv proiectul de lege privind finanțarea semnat de Trump în februarie, a inclus în mod sistematic o interdicție privind utilizarea fondurilor federale în „scopuri de publicitate sau propagandă”. Biroul de Audit al Guvernului a precizat că această interdicție se aplică comunicărilor care sunt „pur partizane” și „menite să sprijine un partid politic sau candidați”, scrie The Washington Post.
Administrația Trump neagă că ar fi vorba de reclame electorale, argumentând că președintele nu candidează la alegerile din noiembrie și că spoturile nu conțin un îndemn explicit adresat alegătorilor să voteze într-un anumit fel.
Administrația le descrie drept „public service announcements”, adică mesaje de interes public, și susține că acestea au rolul de a le reaminti americanilor de valorile și politicile pe care guvernul le consideră importante. Casa Albă a indicat drept precedente reclame difuzate de administrațiile George W. Bush și Joe Biden pentru promovarea unor politici publice, precum legea privind medicamentele pentru beneficiarii Medicare sau vaccinarea împotriva COVID-19.
„Patriotismul nu este de natură partizană. Aceste mesaje de interes public sunt fără rezerve americane, sunt prezentate în mod clar și se adresează țării — nu unei opțiuni de pe buletinul de vot”, a declarat Casa Albă.

Articole asemănătoare
Doi jurnaliști au fost bătuți în timp ce filmau despre tăierile ilegale de păduri
Redactorul-șef al The New York Times, despre jurnalism: „Redacția de știri nu este un spațiu sigur”
UPDATE The Guardian prelungește perioada de lucru de acasă, din cauza unui atac ransomware
Activism intern marca Google: peste o mie de angajați cer mai multă transparență
Jurnalismul, prin ochii jurnaliștilor. Cum s-a văzut Ziua Internațională a Libertății Presei în România