
De la George Simion, pentru Realitatea Plus: trei milioane de euro, doar în turul 2
Perdantul acestor alegeri prezidențiale, George Simion, a plătit trei milioane de euro către Realitatea Plus pentru publicitate în turul al doilea. Informația vine direct de la Autoritatea Electorală Permanentă, care a dezvăluit că, în doar două săptămâni, suma cheltuită a fost de 27,9 milioane de lei.
Realitatea PLUS, prin intermediul DBV Media House, firma familiei Păcuraru – care controlează televiziunea -, a încasat cea mai mare sumă pentru promovare: 15,05 milioane de lei, echivalentul a 3 milioane de euro, informează Snoop.
Raportarea AEP menționează și firma de casă a AUR, DGI Multimedia Design, care se ocupă de contractele online ale partidului. Pentru turul al doilea al alegerilor, Alianța pentru Unirea Românilor a plătit acestei firme 3,2 milioane de lei (633 mii de euro).
Lista completă a cheltuielilor AUR în turul 2 al alegerilor prezidențiale poate fi consultată AICI (documentul numărul 192, Situația contribuțiilor electorale depuse și a cheltuielilor electorale angajate de către competitorii electorali pentru finanțarea campaniei electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, Turul II).
Hotnews notează că surse din piața de publicitate susțin că, pentru candidatul George Simion, AUR a plătit către Realitatea TV în doar două săptămâni cât ar da într-un an o firmă privată mare pentru promovare.
Articole asemănătoare
Editiadedimineata.ro | STUDIU: Persoanele infectate pentru a doua oară cu COVID-19 nu au mai răspândit virusul
Două jurnaliste din Algeria, arestate pentru publicarea unui video cu un protest al femeilor
Un documentar HBO despre QAnon sugerează că liderul mișcării ar fi fiul patronului 8chan
Reporter AP, concediat pentru articolul despre „rachetele rusești” din Polonia
UE îl avertizează pe Elon Musk cu privire la gestionarea dezinformării pe X, în contextul atacului Hamas asupra Israelului