Prima jurnalistă chineză care a relatat despre Wuhan urmează să fie eliberată din închisoare
Zhang Zhan, o fostă avocată, și-a petrecut ultimii patru ani în spatele gratiilor. Potrivit oficialilor chinezi, ea a „căutat ceartă și provocat probleme” – o acuzație formulată de obicei la adresa celor care vorbesc public despre ceea ce Beijingul nu este de acord. În realitate, Zhan a fost unul dintre puținii jurnaliști care au oferit o perspectivă nefiltrată asupra modului în care a fost Wuhan după ce a fost închis în urma epidemiei COVID-19.
Potrivit verdictului judecătoresc în cazul său, obținut și publicat de grupurile pentru drepturile omului, jurnalista urma să fie eliberată la începutul acestei săptămâni. Susținătorii ei au îndemnat guvernul chinez să nu întârzie acest proces, însă la momentul redactării acestui articol, nu este clar dacă Zhang Zhan a fost eliberată la timp.
„Până în prezent nu am primit nicio confirmare că Zhang Zhan a părăsit închisoarea și că este acasă cu familia ei. Încă așteptăm cu toții”, a declarat Jane Wang, o susținătoare a campaniei pentru eliberarea jurnalistei, cu sediul în Marea Britanie, conform CNN.
„Înțeleg că părinții și fratele ei au fost supuși unei presiuni enorme și au fost avertizați sever să nu dea interviuri presei. Apelurile prietenilor sunt, de asemenea, lăsate fără răspuns… acestea sunt semne extrem de îngrijorătoare”, a adăugat ea.
În cadrul unei conferințe de presă organizate luni după-amiază, Ministerul chinez de Externe a refuzat să comenteze dacă Zhan a fost eliberat din închisoare: „Nu cunosc informațiile relevante, dar ceea ce pot să vă spun este că China este o țară guvernată de statul de drept. Oricine încalcă legea ar trebui să fie pedepsit de lege”, adăugând, de asemenea, că „China protejează pe deplin drepturile legale ale inculpaților și prizonierilor în conformitate cu legea”.
Situația jurnalistei, una dificilă
Susținătorii lui Zhan atrag atenția asupra faptului că, în timp ce eliberarea jurnalistei este un motiv de bucurie, viața sa va fi schimbată complet. Jurnalista nu va trăi niciodată așa cum o făcea înainte de 2019, întrucât va fi constant sub supravegherea statului.
Potrivit directorului organizației Amnesty International din China, Sarah Brooks, Zhang Zhan va avea totodată dificultăți în a-și contacta cunoștințe și rude, mai ales dacă acestea se află în altă țară.
Mai mult decât atât, susținătorii jurnalistei sunt, de asemenea, îngrijorați cu privire la accesul lui Zhang la tratament medical după eliberare, având în vedere starea de sănătate precară pe care a avut-o în închisoare. După numeroase greve ale foamei, corpul său s-a deteriorat: după o vizită în 2021, mama sa a descris-o pe jurnalistă ca fiind atât de fragilă încât nu-și putea ține capul sus din lipsă de putere.
Wuhan, prin ochii lui Zhan
La doar câteva zile după ce Wuhan a fost închis oficial, jurnalista a călătorit din Shanghai pentru a realiza un reportaj din orașul de unde s-au răspândit primele cazuri de COVID-19. Zhan a petrecut următoarele trei luni documentând realitățile din jurul ei: viața locuitorilor din Wuhan, sistemul de sănătate suprasolicitat, magazinele goale. Reportajele ei au oferit restului lumii o imagine mai clară a ceea ce s-a întâmplat în China.
Într-o înregistrare video publicată la două săptămâni după ce a ajuns în oraș, ea a spus: „Nu găsesc nimic de spus pentru că totul este acoperit. Aceasta este problema cu care se confruntă acum această țară: orice opinie contrară din partea noastră ar putea fi (respinsă ca) «zvonuri»”.
„Ei ne întemnițează în numele prevenirii pandemiei și ne limitează libertatea… Dacă nu putem obține adevărul, dacă nu putem sparge monopolul lor asupra adevărului, lumea va fi lipsită de sens pentru noi”, a adăugat Zhan.
Articole asemănătoare
Hillerin acuză exercitarea de „presiuni josnice” asupra sa după articolul controversat din Cațavencii
Înțelegere în valoare de $650 milioane încheiată de Facebook pentru încălcarea vieții private prin funcția de recunoaștere facială
Editiadedimineata.ro | STUDIU: Persoanele infectate pentru a doua oară cu COVID-19 nu au mai răspândit virusul
Un jurnalist ucrainean a murit în timpul bombardamentelor din Kiev
Avertisment al medicilor din Paris, publicat în presa franceză: „Știm deja că resursele noastre sunt limitate”