Șase jurnaliști ruși, arestați în decurs de doar câteva ore
Rusia își accelerează represiunea împotriva presei independente după moartea proeminentului opozant Aleksei Navalnîi și aniversarea detenției reporterului american Evan Gershkovici.
În doar câteva ore, șase jurnaliști care lucrau pentru publicații independente au fost arestați. Unul dintre aceștia este Antonina Favorskaia, a cărei înregistrare video cu Navalnîi în instanță a fost ultima filmare cu liderul politic în viață, conform CNN.
Comitetul de anchetă a cerut arestarea lui Favorskaya pentru „participare la o organizație extremistă”, acuzând-o că face parte din Fundația Anticorupție a lui Navalnîi pentru că ar fi postat materiale ”nepermise” pe social media. Ea va rămâne în arest timp de două luni, dar riscă până la șase ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată.
În timp ce se afla în instanță, Favorskaya a declarat că acest caz este o răzbunare pentru un articol pe care l-a scris despre cum Navalny a fost „torturat” în închisoare, informează și Politico.
Jurnalista a fost arestată în timp ce era eliberată după ce a executat o pedeapsă administrativă de 10 zile în regiunea Moscovei, fiind acuzată de nerespectarea ordinelor poliției.
Organizația pentru drepturile jurnaliștilor Reporters without Borders, care a semnalat intensificarea arestărilor reporterilor independenți în Rusia, a condamnat dur acțiunile Moscovei. „Cu șase noi arestări într-un interval de câteva ore, însoțite de violențe, amenințări și percheziții, autoritățile își intensifică persecuția împotriva ultimilor jurnaliști și mass-media independente din Rusia”, a declarat Jeanne Cavelier, șefa biroului RSF pentru Europa de Est și Asia Centrală.

Articole asemănătoare
Cinci ani de la Colectiv. TVR va difuza un documentar despre trei supraviețuitori și un medic
Cum să te uiți la clipuri de pe TikTok – fără să ai cont de TikTok
Fostul șef de cabinet al lui Trump îi demască aprecierea față de Hitler
TIME: Cum să abordăm dezinformarea – fără cenzură
Rețeaua de dezinformare a Rusiei, vizată un nou pachet de sancțiuni al UE