Moartea reginei Elisabeta a II-a stârnește un val de dezinformare: de la autografele lui Ronaldo la schimbările climatice
Moartea reginei Elisabeta a II-a este unul dintre multele evenimente istorice ce-au avut loc în ultimii doi ani. Iar întâmplările de o așa amploare – precum moartea unuia dintre cei mai longevivi monarhi moderni sau primul război în Europa din 1945 încoace – tind să fie un teren fertil pentru speculații sau chiar dezinformare.
În ultimele zile, de când a fost anunțată moartea suveranei britanice, mai multe astfel de informații false au circulat pe rețelele sociale: una dintre ele afirma că regina a comandat nu mai puțin de 80 de tricouri cu autograful fotbalistului Cristiano Ronaldo, ba chiar ar fi cerut ca primul articol vestimentar semnat de sportiv să-i fie reținut ei. O altă informație susținea că postul american CNBC ar fi raportat că motivul morții monarhului ar fi fost schimbările climatice.
Regina, fan al lui Cristiano Ronaldo?
Informația a pornit de la contul de twitter al Sports Innovation Society (SIS), care relata că „Regina Elisabeta a comandat 80 de tricouri pentru Curtea Regală și a cerut personal lui Manchester United să rezerve primul tricou semnat de jucător”.
„Prin această cerere, CR7 [Cristiano Ronaldo – n.r.] devine singura ființă umană căreia Regina Elisabeta îi cere un autograf”, se mai arăta în postare.
Este neclar de unde a pornit informația, însă tweetul SIS a venit după ce Manchester United a dezvăluit noul său tricou, în urmă cu aproximativ o lună. Lipsa vreunei dovezi a dus și la retragerea postării de către Sports Innovation Society, care și-a cerut scuze pentru publicarea unei informații neverificate. Totuși, zvonul a continuat să circule pe social media și a ajuns chiar și în presă, relatează NewsMeter.
Schimbările climatice NU au dus la moartea reginei
O captură de ecran trucată a unui articol de pe CNBC afirma, în mod eronat, că schimbările climatice au cauzat mortea Elisabetei a II-a.
„Regina Elisabeta a II-a a murit liniștită la vârsta de 96 de ani din cauza schimbărilor climatice”, susținea titlul fals, față de cel original: „Regina Elisabeta a murit: Iată care sunt planurile pentru următoarele 10 zile”.
Facts Crescendo, o organizație de fact check din Sri Lanka, nu a putut să găsească niciun articol de pe site-ul CNBC care să conțină atât termenii „Elisabeta” și „schimbări climatice”. Mai mult, a observat că tipul de font utilizat în imaginea trucată era, de asemenea, diferit de fontul obișnuit al CNBC.
Eternul vaccin anti-COVID
Se putea să nu existe vreo dezinformare despre regina Elisabeta și vaccinul anti-COVID? Twitter a fost platforma pe care au apărut zvonurile despre moartea reginei, dar este și locul în care au apărut cele mai multe zvonuri despre ce a ucis-o.
După cum spuneam, mai multe twitter susțineau că vaccinul anti-COVID a dus la decesul celui mai longeviv monarh britanic. Riscul de deces al vaccinului COVID este unul dintre argumentele cele mai utilizate de către corona-sceptici, mai ales atunci când decesul unei persoane a avut loc în ceea ce se poate considera a fi o perioadă apropiată de data vaccinării.
„Vaccinurile Covid au ca țintă persoanele în vârstă, uitați-vă la regină”, se arată într-un tweet. „Regina a fost otrăvită cu vaccin”, afirmă un alt utilizator, conform PolitiFact.
Afirmațiile conform cărora regina a murit din cauza vaccinului COVID-19 nu au dovezi, ca multe altele. Actrița Betty White a fost, de asemenea, declarată de conspirațiile din social media moartă din cauza vaccinării împotriva SARS-CoV-2.
Tineri irlandezi nu au dansat după moartea reginei
Problemele dintre irlandezi și englezi sunt cunoscute, iar unii irlandezi, în special cei tineri, nu sunt cei mai mari fani ai monarhiei britanice. Cu toate acestea, cinci dansatori irlandezi nu au susținut un spectacol în fața Palatului Buckingham după aflarea veștii morții Elisabetei a II-a, așa cum susțin unele postări pe rețelele de socializare.
Dancing to ‘Queen’ for the Queen
📍 Buckingham Palace, London
ᚉᚐᚔᚏᚇᚓ pic.twitter.com/pgP5a462dM
— Cairde (@_cairde) January 18, 2022
Videoclipul, care a fost postat inițial în ianuarie 2022, arată cinci tineri care execută un număr pe melodia „Another One Bites the Dust” a trupei Queen, în fața palatului. Postările pe rețelele de socializare, care au distribuit videoclipul ca și cum ar fi fost filmat după moartea reginei Elisabeta, au catalogat dansul ca fiind lipsit de empatie.
„Regina a murit, iar irlandezii se ocupă deja de ea lol”, a scris un utilizator de Twitter alături de videoclip. „Irlandezii fac o gigă în cinstea Reginei pentru a sărbători moartea ei”, a scris un alt utilizator, conform AP News.
Alte informații false care au circulat se referă la izbucnirea unui conflict pe stadionul Wembley, după ce un minut de liniște a fost întrerupt brusc, și recitarea unui shlokas (poem spiritual hindus) la înmormântarea monarhului – care nici măcar nu a avut loc la momentul publicării acestui articol.
Articole asemănătoare
Ce mai scrie presa internațională despre România: ”ambulanța” monumentelor, evoluția campaniei de vaccinare și democrația directă din Tulcea
Cele mai celebre 5 scandaluri mediatice care au arătat meritele jurnalismului de investigație
De ce alegerile europarlamentare sunt mai importante decât ai crede
Minciuna online capătă noi forme: după știrile false, acum avem fenomenul pseudo-reclamelor
Cum te PRĂDUIESC ”haiducii” internetului. Cazul asociatiahaiducilor.freewb.ro EXCLUSIV