Contestarea masacrului de la Bucha a prins pe Facebook mai bine decât imaginile cu ororile
Postările de pe Facebook care contestă masacrul de la Bucha au fost distribuite masiv de către utilizatori, arată o analiză realizată de Institute for Strategic Dialogue în 20 de țări, unde au fost găsite 50 de astfel de posturi.
Studiul arată că numărul mediu de distribuiri a fost de trei ori mai mare pentru postările care pun la îndoială presupusele crime de război decât pentru cele care nu au făcut-o. Este vorba despre 208,000 de share-uri pentru postările care contestau veridicitate imaginilor din Bucha, față de 172.000 de distribuiri, conform The Guardian.
Printre țările unde astfel de postări au fost prezente se numără Italia, Austria și Republica Cehă, printre alte țări din spațiul UE.
Cea mai populară postare din Austria despre crimele din Bucha, care este și a treia cea mai distribuită din Germania, conținea un text copiat de la o publicație pro-rusă în limbă germană, Anti-Spiegel. Articolul respectiv afirma, imitând interpretarea rusă a evenimentelor, că victimele au fost ucise de armata ucraineană pentru că le-ar fi oferit sprijin militarilor ruși.
Facebook, care este de mulți ani acuzată că algoritmul platformei prioritizează conținut negativ cu scopul de a-i ține angajați pe utilizatori. Un purtător de cuvânt al rețelei sociale afirmă însă că studiul Institute for Strategic Dialogue „se bazează pe un eșantion de dimensiuni reduse și prezintă în mod eronat amploarea și domeniul de aplicare a efortului nostru de combatere a dezinformării legate de războiul din Ucraina”.
„Avem cel mai robust sistem de verificare a afirmațiilor false dintre toate platformele, iar partenerii noștri de verificare a faptelor au dezmințit mai multe afirmații despre atrocitățile de la Bucha în mai multe limbi, inclusiv în ucraineană, rusă și engleză”, a mai afirmat acesta.
Problema este, însă, că multe dintre postările care s-au viralizat erau în limbile de circulație națională – unde Facebook nu a investit destul.
Articole asemănătoare
Cum evită Tudorel Toader întrebările incomode al jurnaliștilor: îi amenință cu neacreditarea
Microsoft va elimina Twitter de pe platforma sa de advertising
Ți-ai actualizat sistemul iOS? Noua versiune are vulnerabilități care pot fi exploatate
Trei ani, blocată în Cisiordania. Israel nu-i permite unei jurnaliste să părăsească zona
Când realitatea e mai mult decât un reality show: un bărbat și-a anunțat crima într-o emisiune, apoi a pus-o în practică