Schimbări la Antena 3. Mihai Gâdea preia atribuțiile editoriale ale lui Adrian Ursu

După ce a ocupat din 2013 până în 2019 funcția de director editorial al Intact Media Group, și mai apoi, din 2019, cea de director editorial al Antena 3, atribuțiile lui Adrian Ursu sunt preluate de Mihai Gâdea.

Postul de televiziune a anunțat printr-un comunicat că, începând cu luna februarie, jurnalistul se va ocupa de dezvoltare, vânzări și proiecte speciale, din funcția de Director Executiv. Realizatorul emisiunii ”Sinteza zilei” își va păstra funcția de Președinte – Director General, însă va avea și atribuții editoriale, informează Paginademedia.

Decizia este explicată în comunicat prin „marile provocările” ale Antenei 3 în ceea ce privește proiectele de dezvoltare și adoptarea unor noi linii de business, dar și dorința de a se alinia la practicile partenerilor externi ai postului – cum ar fi CNN.

Citiți mai jos comunicatul integral: 

Antena 3 a început anul 2021 cu incredere că va continua să facă diferenţa, cu planuri mari şi cu modificări în privinţa structurii de organizare.

Mihai Gâdea le-a transmis colegilor săi gândul cu care porneşte în acest an: «Sunt convins că ştim cu toţii că putem să ne atingem obiectivele doar împreună. Echipa de conducere va lucra laolaltă astfel încât să ne bucurăm de recunoașterea publicului, de satisfacția reuşitelor profesionale și de atmosfera în care lucrăm, iar voi sunteţi cea mai bună echipa de jurnalişti din România!»

Proiectele de dezvoltare şi lansarea de noi linii de business sunt marile provocări pentru echipa Antena 3 în anul 2021.

Modificări spectaculoase şi consistente în structura de conţinut impun şi adaptări pe măsură în schema şi sistemul de lucru interne, pentru a spori eficienţa şi competitivitatea, dar şi pentru a permite alocarea de timp şi resurse noilor planuri.

În consecinţă, începând din această lună, în structura de conducere a postului partener CNN, Adrian Ursu va ocupa poziţia de Director Executiv cu atribuţii de dezvoltare, vânzări şi proiecte speciale, Alin Romaşcan si Ela Ţane îşi vor continua atribuţiile de coordonare în domeniile Operaţional şi, respectiv, Administrare afaceri. Atribuţiile editoriale vor fi gestionate direct de Mihai Gâdea, Preşedinte – Director General.

«Pentru a pune în practică noua strategie editorială, adaptată să susţină parteneriatele noastre internaţionale, voi gestiona direct atribuţiile editoriale. Voi construi în scurtă vreme o nouă structură în zona de conţinut.» – a adăugat Mihai Gâdea.

Antena 3 este lider în categoria televiziunilor de ştiri. Conţinutul Antena 3 a primit atât recunoaşterea publicului, prin faptul că este alegerea numărul 1 a românilor la evenimentele importante, cât şi a specialiştilor, aşa cum arată premiile internaţionale şi naţionale primite. Parteneriatele internaţionale ale Antenei 3 sunt surse importante de inspiraţie în materie de inovaţie, bune practici şi credibilitate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *