Conspiraționismul și România. Două treimi dintre români cred că „pandemia a fost provocată de elitele globale”
Un nou sondaj realizat de INSCOP arată o realitate tristă, dar care în ultimii doi ani a putut fi observată cu ușurință în mediul online: gândirea conspiraționistă este din ce în ce mai prezentă în rândul românilor.
Aproape două treimi (65,7%) dintre respondenții sondajului cred că „pandemia de Covid a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii”, în timp ce doar 28,4% consideră că aceasta a apărut în mod natural, ca alte pandemii din istoria lumii, conform Biziday.
Puțin peste un sfert cred că „există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare”, în timp ce 66% nu sunt de acord cu această ipoteză.
În ceea ce privește dezinformarea, un pic peste jumătate dintre români consideră că au fost expuși la acest fenomen în ultimele luni. Aproximativ 27% consideră că Rusia se află în spatele acestor eforturi de influențare a populației. Față de septembrie 2021, se observă o creștere a acestui ultim procent (de la 18,1% la 27,3%), probabil pe fondul accentuării tensiunilor de la granița estică a Ucrainei.
De ce cred românii în teorii ale conspirațiilor legate de COVID
Sociologul Dan Andronache a explicat că deși „percepția dimensiunii conspirative a controlului global este mai puternică în rândul segmentului de populație cu studii primare si venituri scăzute din mediul rural”, atunci când vine vorba de COVID, „ponderea populației ce crede în acest scenariu se extinde nu numai în rândul celor din urban cu studii medii ci și in rândul populației cu studii superioare și venituri ridicate”.
Acest fenomen, a mai afirmat Andronache, „subliniază posibila fragilitate pe palierul emoțional cauzată de abundența expunerii la știrile false, de un sistem de evaluare rațională mai puțin structurat la acest context și de ponderea mai ridicată a dimensiunii magice în mentalul colectiv autohton față de a altor națiuni”.

Articole asemănătoare
Ce spune Moise Guran despre colaborarea sa din 2018 cu USR și PLUS
Piața de publicitate își revine. Investițiile au depășit nivelul înregistrat înainte de pandemie
EXCLUSIV cu Victor Ciutacu, despre false pudori în presa românească și rețeta unui rating performant
Instituțiile de presă din Spania dau Meta în judecată pentru 550 de milioane de euro
La ce folosesc tinerii români internetul: peste 44% dintre studenții și elevii de peste 16 ani citesc presa online