Jurnalista din Wuhan, arestată pentru relatările despre începutul pandemiei, este în stare gravă
Starea jurnalistei chineze Zhang Zhan, arestată pentru că a relatat despre începutul pandemiei de COVID-19 din Wuhan, s-a înrăutățit.
Informațiile privind înrăutățirea condiției jurnaliste au atras atentia ONU, care solicită vehement eliberarea lui Zhan din arest, conform Adevarul.
„Facem apel către autorităţile chineze să ia în considerare eliberarea imediată a lui Zhang, chiar dacă numai din motive umanitare, şi să-i pună la dispoziţie asistenţă medicală de urgenţă, cu respectarea voinţei şi a demnităţii sale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Marta Hurtado, conform unui comunicat.
Solicitarea Organizației Națiunilor Unite a fost însă primită cu ochi critici de către regimul de la Beijing. Prin vocea misiunii chineze la ONU, China a catalogat declarația lui Hurtado ca fiind “iresponsabilă” și “eronată”.
Pentru că „a căutat ceartă și a cauzat probleme”, avocatul-devenit-jurnalist a fost condamnată în decembrie 2020 la patru ani în spatele gratiilor. Acuzația, menită să cuprindă mai multe fapte nepermise de regimul de la Beijing, este frecventă adusă jurnaliştilor, avocaţilor şi dizidenţilor din China.
Zhang Zhan a intrat în greva foamei după reținerea sa. În urmă cu două săptămâni, familia jurnalistei a declarat că aceasta este „aproape de moarte”.
Articole asemănătoare
Cum vede presa chineză România: între banalități și aliat SUA, membru NATO
Un jurnalist libanez care a prevăzut cum va muri, găsit mort în mașina sa. Familia a aflat vestea când raporta dispariția
Uganda a introdus ”taxa pe social media” – și nu are tocmai efectul scontat
Juncker și Soros, persoanjele unei noi campanii de dezinformare orchestrată de Orban. Reacțiile Comisiei Europene
Apple va permite descărcările din afara App Store, în UE