Facebook plănuiește să reducă vizibilitatea postărilor cu caracter politic
Utilizatorii Facebook ar putea ca, în viitor, să vadă mai puțin conținut politic, susține actualul vicepreședinte pentru afaceri globale și comunicări al Facebook, fost vicepremier britanic Nick Clegg.
Acesta a afirmat că inițiativa a venit după ce tot mai mulți useri și-au exprimat dorința de a vedea “mai mulți prieteni și mai puțină politică”, conform SkyNews.
Clegg a și apărat decizia companiei de a relaxa măsurile de securitate adoptate pentru alegerile prezidențiale din 2020. Vicepreședintele platformei a afirmat că Facebook „testează în continuare modalități prin care se poate reduce prezența politicii din experiența oamenilor pe Facebook”.
„Ar fi neadevărat să spunem că am ridicat aceste măsuri imediat – de fapt, am păstrat marea majoritate chiar până la inaugurarea noului președinte al SUA. Dar merită să ne gândim cum ar fi să închidem toate autostrăzile dintr-un oraș din cauza unei probleme temporare unice într-un cartier”, a spus britanicul, făcând referire la eliminarea măsurilor de gestionare a conținutului toxic despre alegeri.
Nick Clegg a mai adăugat: „Nu putem, ca și cum am avea o baghetă magică, să facem viața tuturor perfectă. Ce putem face este să ne îmbunătățim produsele, astfel încât acestea să fie la fel de sigure și la fel de plăcute de utilizat.”
Declaratia fostului politician din Marea Britanie vine în contextul acuzațiilor formulate de Frances Haugen, fost director al Facebook chiar în divizia despre care vorbea Clegg. Aceasta a apărut în fața senatorilor americani și a vorbit despre cum Facebook „ascunde intenționat de public informații vitale” și că “își obține profiturile cu prețul siguranței noastre”.

Articole asemănătoare
Investigația care a scos la iveală „flota-fantomă” rusă, premiată cu Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism
Instagram, investigată de autoritățile europene pentru o încălcare a confidențialității datelor minorilor
Meta pierde un miliard de dolari pe lună din cauza diviziei VR/AR a companiei
Meta a oprit dezvoltarea unui sistem de operare pentru VR și AR
Israel a ucis cinci jurnaliști în Gaza, în urma unui atac țintit