Ajutorul trimis de România, lăudat într-un alt articol de presa elenă: „Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie”
Ajutorul trimis de România guvernului elen, care în aceste zile se confruntă cu incendii de proporție pe una dintre insulele sale, continuă să fie apreciat de presa din Grecia, care remarcă că mâna de ajutor întinsă de București este cu atât mai semnificativă cu cât țara noastră nu este unul dintre aliații tradiționali ai Greciei.
„Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie, deoarece este o țară care nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei, iar Kyriakos Mitsotakis nu s-a întâlnit niciodată cu omologul său român, Florin Cîţu”, scrie publicația grecească Crisis Monitor, conform G4Media, care citează Rador.
Și ziarul online Protagon a remarcat eforturile celor peste o sută de pompieri români trimiși în Grecia pentru a ajuta la domolirea flăcărilor, catalogând gestul ca fiind „emoționant”.
„Înregistrările video cu pompierii din România care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor fac turul internetului. România, cu 112 pompieri și 23 de vehicule, a răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul european de protecție civilă”, notează și Athens Voice.
România a răspuns apelului lansat de guvernul de la Atena, prin Mecanismul european de protecție civilă”, cu 112 pompieri cu 23 de vehicule. Alte state care s-au alăturat eforturilor grecești sunt Ucraina (100 de pompieri), Franţa (82 de pompieri, trei avioane Canadair), Cipru (40 de pompieri și 2 aeronave), Croaţia (o aeronavă Canadair), Israel (16 pompieri), Suedia (două aeronave), precum și landurile germane Renania de Nord-Westfalia și Hesse (200 de pompieri și 44 de vehicule).

Articole asemănătoare
Rusia amenință Facebook cu o amendă consistentă, dacă nu șterge conținutul considerat ilegal
Poliția rusă a descins la domiciliul jurnalistului Roman Dobrokhotov, fondatorul publicației Insider
Elon Musk nu se va mai alătura consiliului de conducere, anunță Twitter
”Call of Duty” va modera chatul vocal cu ajutorul inteligenței artificiale
Cât de periculoasă e dezinformarea privind COVID-19: sute de persoane au murit din cauza informațiilor false