Cum se vede lupta pentru șefia PNL în presă. Despre dezavantajele competiției și împărțirea filialelor
Presa din România urmărește cu atenție lupta pentru șefia Partidului Național Liberal, dată fiind poziția pe care PNL o deține pe scena politică, dar și pentru că rezultatul ar putea să influențeze viitorul guvernării.
Cîțu și Orban, cot la cot
Dan Tapalagă, fondatorul G4Media.ro, remarcă într-un editorial publicat în prima parte a zilei de luni, 26 iulie, că lupta dintre Cîțu și Orban este strânsă, fiind multe filiale liberale nehotărâte. În acest sens, jurnalistul afirmă că deși premierul ar fi trebuit să conducă competiția, dată fiind funcția pe care o deține în prezent, prestația politică internă a acestuia este limitată de câteva aspecte, precum comunicarea slabă, performanțele scăzute ca și premier, dar și că „face abia acum cunoștință cu partidul”.
„Cu toate că este premier, cu tot statul în spate și cu resurse pe mână, având de oferit infinit mai multe decât rivalul său, Cîțu încă n-a convins. De ce nu reușește? Cum se face că Orban, cu toată lipsa de susținere instituțională, ba mai mult, amenințat în mod discret cu instituțiile de forță (dosarul Nelu Iordache), se bucură de o reală simpatie în filiale? Aceste întrebări simple ar trebui să-l pună pe gânduri pe șeful statului, susținătorul premierului Cîțu. Mai jos, câteva posibile explicații”, se arată în editorial.
Deznodământul competiției va determina și schimbări în cadrul guvernării, mai afirmă jurnalistul, care amintește de dorința actualului lider al PNL de a reveni în funcția de premier, dar influențată va fi și dinamica din interiorul partidului, date fiind acuzațiile grele formulate de ambele tabere în timpul campaniei.
Competiția dintre liberali, plină de dezavantaje
Cu privire la competiția strânsă din Florin Cîțu și Ludovic Orban s-a exprimat și fostul europarlamentar Cristian Preda, într-un editorial publicat de Adevărul, de data aceasta în secțiunea ”Blogurile Adevărul”.
Politologul afirmă că, în ciuda faptului că cursa internă din PNL s-a bucurat de un avantaj major – publicitatea extinsă -, aceasta prezintă cel puțin patru dezavantaje, printre care se numără și acordarea unei atenții speciale acestor alegeri interne, a cărei campanii durează aproape patru luni, spre deosebire de campaniile pentru scrutinele electorale, care durează în general o lună.
„Al doilea dezavantaj decurge dintr-o comparaţie. Campania în vederea scrutinelor local sau legislativ durează o lună. Cea din PNL a fost proiectată să dureze patru. Publicul este, de aceea, perfect îndreptăţit să se întrebe de ce acordă peneliştii mai mult timp şi alocă ei mai multe resurse pentru a-şi convinge colegii decât alegătorii. Un răspuns este cu atât mai greu de dat cu cât PNL e principalul partid al coaliţiei majoritare, iar cele patru luni de competiţie internă riscă să afecteze calitatea guvernării”, scrie Cristian Preda.
Alte dezavantaje remarcate în editorial sunt tertipurile la care ambele tabere au recurs și care au ajuns în atenția publică („un penelist a schimbat yala, ca să nu mai intre-n sediu colegii care pierduseră cursa din judeţ, altul a transmis presei mizerii despre ceilalţi competitori, un al treilea l-a fotografiat pe liderul în funcţie abandonat pe primul rând al unei săli care-l aplauda în picioare pe adversarul său”), lipsa unor perspective clare exprimate în poziții publice, precum și teza șefului de partid ajuns premier.
Pentru o parte din presă, cursa pare decisă
Rezervările unei părți din presă vizavi de lupta dintre actualul premier și actualul lider al PNL nu sunt împărțite de toate publicațiile. Într-un stil cu care ne-a obișnuit, Capital.ro titrează: „Florin Cîţu, învins fără drept de apel! Ludovic Orban: Aici am venit cel mai des de când sunt membru PNL”.
Articolul, desigur, nu se referă la votul care va avea loc abia peste două luni, ci la reconfirmarea în funcție a șefulului filialei PNL Argeş. Lupta de la Argeș s-a dus între deputatul Adrian Miuţescu și avocatul Radu Perianu, consilier personal al premierului Florin Cîţu. Despre acesta din urmă, Capital.ro – citând ziarulprofit.ro -, afirmă că ar fi fost susținut de Alina Gorghiu, care „nu a îndrăznit să candideze în nume propriu la şefia acestei organizaţii”.
Articole asemănătoare
Acordul OMS privind pandemia, atacat prin dezinformare de guvernul slovac
Klaus Iohannis îndeamnă la calm: ”Răspândirea de știri alarmiste sau chiar de știri false poate genera o epidemie de panică”
Facebook înregistrează cel mai mare număr de utilizatori tineri din ultimii trei ani
Fiul mogulului de presă Rupert Murdoch explică de ce a părăsit compania tatălui său, care deține postul Fox News
Chatbotul Meta atacă Facebook, răspândește informații false și face remarci rasiste