SUA, criticate pentru confiscarea domeniilor web ale presei de stat iraniene
Săptămâna trecute, Statele Unite ale Americii au confiscat peste 30 de domenii web aparținând presei de stat iraniene, atrăgând astfel critici cu privire la limitarea libertății de exprimare.
Printre site-urile afectate se numără publicația în engleză și arabă Press TV, precum și postul TV Yemeni Houthi Al-Masirah, aflate sub conducerea Uniunii Radio și Televiziune Islamică Iraniană. De asemenea, Departamentul Justiției a eliminat trei site-uri asociate grupului paramilitar irakian Kata’ib Hizballah, susținut de guvernul de la Teheran.
Motivul invocat de autoritățile americane este că site-urile s-au angajat în „campanii de dezinformare și operațiuni de influență malignă”, dar și pentru că Iran a încălcat sancțiunile impuse.
„Componentele guvernului iranian (…) deghizate în organizații de știri sau în mass-media, au vizat Statele Unite cu campanii de dezinformare și operațiuni de influență malignă. Treizeci și trei dintre site-urile web confiscate astăzi au fost operate de IRTVU”, a scris Departamentul Justiției într-un comunicat publicat marțea trecută.
Totuși, mișcarea nu este privită bine de organizațiile pentru libertatea presei care, conform Wired, susțin că eliminările au implicații mult mai largi atât pentru drepturile de liberă exprimare, cât și pentru relațiile externe.
Într-un comunicat făcut public pe 29 iunie, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor afirmă că Departamentul de Justiție al Statelor Unite ar trebui să își clarifice motivele pentru confiscarea a zeci de site-uri media săptămâna trecută, dar și să publice o listă cu toate site-urile vizate pentru presupusele încălcări ale sancțiunilor.
CPJ subliniază că o astfel de acțiune trebuie să fie cât mai transparentă, dat fiind faptul că există suspiciuni că nu toate site-urile confiscate ar avea legătură cu cele două entități invocate de oficialii americani. Mai mult, cel puțin cinci dintre instituțiile media identificate de Comitet ar avea conținut critic fie la adresa Iranului, fie la adresa principalilor parteneri statali – excluzând astfel motivul dezinformării pro-Iran.
Articole asemănătoare
Reuters își încheie parteneriatul cu agenția de presă TASS
Grecia a aprobat un proiect de lege care prevede sancțiuni mai dure pentru fake news
Nici măcar informațiile despre păianjeni nu sunt de încredere
Tensiuni între presa rusă și Financial Times, din cauza presupunerilor privind numărul de decese cauzate de COVID-19
Google ar fi eliminat peste 99 de milioane de reclame false despre COVID-19 în 2020