Șeful spionajului rus dă vina pe serviciile occidentale pentru atacul cibernetic asupra SolarWinds
Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe din Rusia (SVR), a afirmat într-un interviu acordat BBC că de vină pentru atacul cibernetic asupra companiei SolarWinds nu ar fi agenția sa, ci serviciile occidentale.
În cadrul articolului, Narîșkin a spus că ar fi vrut ca Rusia să fi pus la cale atacul asupra SolarWinds, care a vizat bazele de date ale mai multor agenții guvernamentale, însă nu este meritul său: „Aș fi măgulit să aud o asemenea apreciere la adresa serviciului pe care îl conduc. O înaltă apreciere. Dar nu am dreptul să-mi arog realizările altora ca fiind ale mele”, conform Digi24.
Mai mult, acesta spune că toate acuzațiile țările vestice la adresa Rusiei privind „atacuri cibernetice, otrăviri, ingerințe în alegerile electorale” sunt „atât de aburde, iar în unele cazuri chiar jalnice, încât (…) nici nu merită comentate. Aceste acuzații sunt ca un roman polițist prost”.
Totuși, șeful SVR a găsit un posibil vinovat: serviciile de informații de peste ocean, citând un document făcut public de Edward Snowden, în 2013. Pasajul citat de Narîșkin afirmă: „folosind un parteneriat secret cu companiile tech și furnizorii de internet, agențiile de informații ale SUA și Marii Britanii au introdus vulnerabilități secrete în software-urile comerciale de criptare”.
„Eu nu pretind că acest atac a fost purtat de o agenție a Statelor Unite, dar tactica este similară”, a concluzionat Serghei Narîșkin.

Articole asemănătoare
Ocupanții ruși au oferit Mariupol distrugeri și… ecrane mari cu propagandă
Soarta TikTok, încă neclară. Trump vrea ca Oracle și Walmart să dețină controlul total asupra aplicației
Meta, mai interesată de AI decât de metaverse
TikTok oferă mai mult control asupra feed-ului din pagina For You
Site-ul lui Trump s-a prăbușit după ce a lansat o declarație falsă despre frauda electorală din Arizona