Utilizatorii Twitter, de trei ori mai predispuși să urmărească contul unui necunoscut dacă împart aceleași opinii politice
Un nou studiu care pune în lumină fenomenul „camerelor de ecou” de pe rețelele de socializare a relevat că utilizatorii de Twitter sunt de trei ori mai predispuși să urmărească contul unei persoane pe care n-o cunosc dacă au opinii politice similare.
Cercetătorii au efectuat un experiment pe Twitter pentru a testa dacă afilierea politică partajată este suficientă pentru ca utilizatorii americani ai platformei să urmărească pe cineva înapoi pe platformă. Un eșantion de 842 utilizatori a fost făcut prin urmărirea celor care au redistribuit postări ale MSNBC sau Fox News, instituții media părtinitoare față de Partidul Democrat, respectiv cel Republican, conform Phys.
Folosind un model de probabilitate liniară, cercetătorii au descoperit că utilizatorii Twitter erau de aproape trei ori mai predispuși să urmărească pe cineva a cărui afiliere politică se potrivea cu a lor.
Mai mult decât atât, alegerile sociale făcute în baza preferințelor politice sunt similare atât la democrați, cât și la republicani – fapt care contrazice cercetările anterioare, care susțineau că republicanii de pe Twitter să formeze o legătură cu cei care îi percep ca fiind ei înșiși.
„Americanii sunt mult mai predispuși să fie conectați social la cei cu credințe politice similare, atât în viața de zi cu zi, cât și pe rețelele de socializare. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat că partizanatul comun conduce în sine formarea legăturilor sociale, deoarece partidismul este confundat cu mulți alți factori”, a afirmat Dr. Mohsen Mosleh, lector în analiza afacerilor la Universitatea din Exeter Business School și autorul principal al studiului.
Articole asemănătoare
Viktor Orban, declarat ”inamic al libertăţii presei” de către RSF. Budapesta dă vina pe Soros
Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost condamnat la închisoare
Euronews îi face portretul lui George Simion: „Artistul graffiti devenit parlamentar”
Rusia amenință că va bloca Wikipedia din cauza unui articol despre invazia Ucrainei
Zuckerberg se temea de utilizatorii conservatori ai Facebook, așa că aceștia au primit un tratament special