Vindecarea energetică a vedetelor, amendată de CNA
Antena 3 a fost amendată de CNA pentru o emisiune în care un parapsiholog care a povestit despre cazurile celebre pe care le-a tratat.
Emisiunea „Voi cu Voicu”, prezentată de Mirela Voicu, a fost difuzată în data de 28 octombrie 2017 și a avut ca invitat pe vindecătorul Romulus Popescu, care a pretins că i-a tratat de la distanţă pe Gabriel Cotabiţă și pe Dan Grecu.
Conform spuselor acestora, Dan Grecu era în comă din cauza unui blocaj energetic și aflându-se la distanță, vindecătorul i-a aplicat un tratament bazat pe concentrare.
Cât despre Cotabiţă, susține că înainte de tratament, activitatea celebrală a artistului era la nivel 2, iar după tratamentul energetic, spitalul a anunțat că are activitate celebrală mai intensă.
Romulus Popescu a mai declarat și că la Spitalul Floreasca a ținut mai multe ședințe de vindecare, cele 2 cazuri celebre nefiind singurele vindecări făcute.
Sesizarea a fost făcută la CNA de un telespectator.
„Aş dori să reclam iresponsabilitatea realizatorului emisiunii, Mirela Voicu, care i-a permis domnului Romulus Popescu să facă declaraţii fără să verifice veridicitatea lor, cu privire la capacitatea lui de vindecare de la distanţă şi alte aberaţii asemănătoare. Domnul pretinde şi că a făcut tratamente la Spitalul Floreasca şi că a vindecat copii de leucemie. Vă scriu pentru că am întâlnit părinţi disperaţi care vor să-şi ducă copiii la el, punându-şi baza în faptul că l-au văzut la un post de televiziune şi prin urmare trebuie să fie adevărat”, arată reclamaţia emisiunii, potrivit raportului de monitorizare întocmit de CNA.
Sancțiunea aplicată a fost o amendă în valoare de 35.000 de lei, propusă de Radu Herjeu și votată de Orsolya Borsos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu și Răsvan Popescu.
Radu Călin Cristea a votat împotrivă, iar Dorina Rusu a propus o sancțiune mai drastică, de 60.000 de lei, pentru două emisiuni de pe Antena 3, care nu a trecut.
Sancţiunea a fost dată în baza articolului 73 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate.
Articole asemănătoare
Meta aduce secțiunea Reels și pe Facebook
CNA, aviz pozitiv pentru două televiziuni noi. Una dintre ele va agrega știri din online
Twitter a participat la un exercițiu al UE împotriva dezinformării ruse
Maria Ressa, jurnalista câștigătoare a premiului Nobel, critică social media: Oamenii nu realizează că sunt manipulați
Propaganda rusă intervine în referendumul pro-UE din Republica Moldova