X blochează căutările referitoare la Taylor Swift

X, fosta Twitter, a început să blocheze toate căutările legate de Taylor Swift, în urma scandalului în care imagini explicite generate de AI au fost circulate intens pe platformă.

Căutările ce conțin cuvintele ”Taylor Swift” sau ”Taylor Swift AI” nu vor întoarce niciun rezultat, ci doar un mesaj ce anunță o eroare. X a luat această decizie după ce opinia publică a fost dezgustată de imaginile distribuite masiv, care o înfățișau pe Swift în ipostaze intime.

Compania a declarat că acest tip de conținut nu este acceptat și face tot posibilul pentru a elimina pozele și conturile care le distribuie.

Postarea de imagini de nuditate neconsensuală (NCN) este strict interzisă pe X și avem o politică de toleranță zero față de acest tip de conținut. Echipele noastre înlătură în mod activ toate imaginile identificate și iau măsuri adecvate împotriva conturilor responsabile de postarea acestora”, scrie compania.

Cu toate astea, The Verge a demonstrat că nu toate căutările legate de Taylor Swift sunt blocate. Folosind numele complet al lui Swift între ghilimele, schimbarea ordinii cuvintelor în căutare sau adăugarea de cuvinte a continuat să dea rezultate, împreună cu imaginile AI.

Este important de notat că, inițial, imaginile fuseseră postate de conturi cu bifa albastră, ceea ce a oferit un boost algoritmic pentru acestea. Pozele au ajuns în feedul utilizatorilor fie că aceștia erau sau nu interesați de Taylor Swift. Scandalul a ajuns până la cel mai înalt nivel, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, declarând că întreaga situația în care Switft a fost prinsă este „alarmantă”.

În timp ce companiile de social media iau decizii independente privind gestionarea conținutului, noi credem că acestea au un rol important de jucat în aplicarea propriilor reguli pentru a preveni răspândirea dezinformării și a imaginilor intime și neconsensuale ale unor persoane reale […] Și, din nou, acest lucru este foarte alarmant. Așa că vom face tot ce putem pentru a rezolva această problemă”, a spus Karine Jean-Pierre într-o declarație de presă.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *