Unde se va putea vedea dezbaterea prezidențială organizată de TVR
Candidații pentru fotoliul de la Cotroceni sunt așteptați să participe marți, începând cu ora 19:30, la dezbaterea organizată de televiziunea publică și moderată de jurnaliștii Ramona Avramescu şi Marian Voicu.
La TV, dezbaterea „Un preşedinte pentru România” va putea fi urmărită pe TVR1, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR Moldova, dar și pe platforma online TVR+ şi pe canalul YouTube al televiziunii publice, informează Paginademedia.
În plus, mai multe instituții media private au anunțat că vor prelua transmisiunea TVR. Printre acestea se numără Pro TV, Antena 3 CNN, Euronews, Prima News, Realitatea TV şi Romania TV. Adevărul va prelua, la rândul său, dezbaterea, difuzând-o pe platforma sa online.
Confruntarea prezidențiabililor va avea loc în Palatul Cotroceni. Aceștia vor fi invitați să răspundă la întrebările jurnaliștilor TVR și a altor instituții de presă pe teme de interes general, precum:
- priorităţile mandatului şi relaţia cu clasa politică;
- soluţii concrete pentru recâştigarea încrederii în instituţiile statului;
- rolul preşedintelui ca mediator într-o societate polarizată.
„Într-un moment crucial pentru viitorul țării, candidații la Președinție se vor întâlni față în față marți, 29 aprilie, într-o dezbatere organizată de Televiziunea Română în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. Locația dezbaterii adaugă o dimensiune simbolică evenimentului”, se arată într-un comunicat transmis de Televiziunea Română.

Articole asemănătoare
Ar putea UE să oblige Facebook și Google să plătească pentru știri, ca Australia?
Ediție istorică a New York Times. Ziarul american a publicat o mie de necrologuri ale decedaților de COVID-19
Filmare cu iubita jurnalistului Protasevici, aflată în detenție. Aceasta spune că a contribuit la protestele din Belarus
Elon Musk i-ar reda lui Donald Trump accesul la contul de Twitter
Spoturile guvernamentale despre vaccin, difuzate de televiziuni de aproape 20 de mii de ori