De când echipa sa a tras semnalul de alarmă, toată lumea se întreabă unde ar putea fi Aleksei Navalnîi, cel mai mare dușman al lui Vladimir Putin. Pare greu să dispari pur și simplu fără urmă dintr-o colonie penală de înaltă securitate, mai ales atunci când ești urmărit îndeaproape atât de autoritățile ruse, cât și de țările occidentale.
Cea mai mare teamă este, desigur, că Navalnîi este mort.
Pierdut în sistem?
Asistenții lui Navalny s-au pregătit pentru transferul său într-o colonie cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penitenciar rusesc, doar pentru a descoperi că nu este de găsit, conform Reuters.
Cei mai apropiați colaboratori ai săi nu reușesc să găsească informații despre el, cu excepția faptului că a fost scos din colonia penală în care era încarcerat de la jumătatea anului trecut. Personalul de la penitenciarul IK-6 din Melekhovo îi spusese avocatului său care aștepta afară că Navalnîi nu se mai află printre deținuți.
Nu este clar dacă acesta a fost deja mutat într-o altă unitate sau dacă Rusia îl ține ascuns – nu ar fi prima dată când încearcă acest lucru. Cu toate acestea, în Rusia este normal ca transferul să dureze săptămâni de mers cu trenul, timp în care familiile deținuților și consilierii juridici nu au cum să știe unde se află sau care este starea lor.
Acesta ar putea fi și cazul liderului opoziției ruse. Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a lui Navalny, Kira Yarmysh, a declarat că „el poate fi în orice colonie cu regim special și există aproximativ 30 de astfel de colonii în Rusia, în toată Rusia”.
„Vom încerca să mergem în fiecare colonie care există și să-l căutăm”, a adăugat ea.
Situația este atât de îngrijorătoare, deoarece Navalnîi a mai fost încercat să fie ucis de agenții de securitate ruși, iar viața sa în colonia penală nu a fost ușoară, fiind marcată de probleme de sănătate și de izolare.
„În momentul de față este complet singur și se află literalmente în mâinile unor oameni care au încercat cândva să îl ucidă. Nu știm ce vor face. De aceea este atât de important să vorbim despre el și să încercăm să îl găsim cât mai curând posibil. Este vorba de viața lui, de sănătatea lui și de securitatea lui”, a mai declarat purtătoarea sa de cuvânt.
Sincronizarea este suspectă
În august, politicianul rus de opoziție a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, pe lângă cei 11 ani și jumătate pe care îi ispășea deja. Acest lucru înseamnă că el urma să își petreacă timpul într-o colonie penală mai dură decât cea în care se afla deja.
Cu toate acestea, în timp ce Vladimir Putin se pregătește pentru o așa-zisă campanie prezidențială în care încearcă să obțină un nou mandat de șase ani, echipa lui Navalnîi se pregătește la rândul său să înceapă o campanie „anti-Putin”.
Anterior, Aleksei Navalnîi și colaboratorii săi au dezvăluit o serie de cazuri de corupție locale și naționale, inclusiv „palatul” secret al lui Putin.
Echipa sa spune că dispariția sa nu va opri eforturile anti-Putin.
Leave a Comment