Un jurnalist ucrainean, găsit mort la o lună de la dispariția sa

Presa ucraineană relatează că un jurnalist dat dispărut la sfârșitul lunii mai a fost găsit recent mort în Harkov.

Oleksandr Lapshyn, un jurnalist care a început să lucreze la începutul invaziei ruse în Ucraina și care a colaborat, de asemenea, ca fixer cu Reuters, a fost găsit fără viață pe 29 iunie, după ce nu s-a mai știut nimic despre acesta de cu o lună înainte, conform Kyiv Independent.

Un trecător a raportat autorităților că un bărbat părea să se fi spânzurat la periferia orașului Harkov. De asemenea, în buzunarul său a fost găsit un bilet, deși poliția spune că acesta nu a putut fi citit.

În timp ce identificarea vizuală nu a fost posibilă, un test ADN a arătat că bărbatul era din Lapshyn.

Deși șeful departamentului de investigații al poliției din regiunea Harkov, Serhii Bolvinov, a declarat că înclină spre o sinucidere, cauza decesului nu a fost încă stabilită prin examinare medico-legală.

„Avem motive să credem că persoana al cărei corp a fost găsit în palier s-a sinucis”, a declarat Bolvinov.

Mai mult, oficialul a povestit pentru Supline, publicație cu care jurnalistul colabora, cum s-au desfășurat evenimentele:

„Pe 30 mai 2024, familia lui Oleksandr a mers la poliție pentru a raporta că acesta a dispărut. Poliția a demarat o anchetă. La 29 iunie, am primit informații de la un trecător care găsise în cartierul Sortyrovka un cadavru prezentând semne de sinucidere, atârnat de o frânghie.

Bineînțeles, a trebuit să stabilim identitatea bărbatului, deoarece se afla acolo de mult timp și nu a fost posibilă confirmarea vizuală a identității sale. Avea un bilet în buzunar, dar a fost imposibil să îl citim din cauza căldurii. A fost probabil un bilet de adio”, a declarat Bolvinov, conform Ukrainska Pravda.

Eforturile de găsire a bărbatului dispărut nu s-au oprit de când familia acestuia a anunțat dispariția. Un ONG care a ajutat la căutări a dezvăluit că trupul lui Lapshyn a fost găsit de voluntari la doar un kilometru și jumătate distanță de locul în care locuia.

„Se afla la aproximativ un kilometru și jumătate distanță de locul în care locuia. Am păstrat informația secretă, astfel încât anchetatorii să își poată face treaba și să informeze familia„, a declarat Oleksandr Humaniuk, șeful unității de căutare și salvare din cadrul ONG-ului Rose on the Hand.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri