Un jurnalist rus crede că presa rusă de stat nu se pregătește de război

Un jurnalist rus al publicației Meduza, una dintre puținele instituții media din Rusia care nu sunt controlate de stat, susține într-un editorial publicat de Foreign Policy că presa aflată pe statul de plată al Kremlinului nu se pregătește de război.

Alexei Kovalek susține că, înainte de anexarea peninsulei Crimeea, televiziunile ruse de stat au fost angrenate într-o companie de discreditare a Ucrainei. Acestea difuzau imagini trucate, care arătau așa-zisele orori la care rusofonii din regiune erau supuși.

„Una dintre cele mai memorabile știri false din timpul invaziei Rusiei din 2014 a Ucrainei a fost «băiatul răstignit din Slaviansk», un canard conceput de mass-media rusă controlată de stat pentru a-i transforma pe ruși într-o frenezie naționalistă prin enormitatea presupusei crime. Esența a fost că forțele ucrainene, după ce au preluat Slaviansk de la militanții pro-ruși în iulie 2014, se presupune că i-au supus pe locuitorii orașului la răzbunări vicioase, inclusiv execuția publică a unui băiețel de 3 ani în fața mamei sale. (…) «Băiatul răstignit» nu a fost decât una dintre multele minciuni, jumătate de adevăr, înșelăciuni și distragere a atenției puse în sufrageria rușilor și pe telefoanele lor mobile, 24/7, de o întreagă industrie de rețele naționale de televiziune, ziare, experți și trolii începând de la începutul anului 2014”, se arată în editorialul de pe Foreignpolicy.com.

Jurnalistul de investigații continuă prin a afirma că tactica a fost benefică Rusiei în conflictul cu Ucraina, întrucât a normalizat ideea de război în mintea publicului și le-a dat un motiv plauzibil pentru un astfel de efort.

Totuși, presa apropiată de Kremlin este neobișnuit de tăcută acum, luând în considerare antecedentele. Kovalek afirmă că, dacă Putin chiar și-ar fi dorit să repete episodul din 2014, mașinăria de dezinformare ar fi fost pusă în funcțiune. În schimb, „nu există nimic în mass-media rusă, nici pe departe ca «băiatul răstignit», doar barajul obișnuit de tropi și propagandă anti-occidentală familiară”.

Din peisaj lipsesc mai multe persoanje: „Nici un blogger de dreapta care să înceapă o campanie de crowdfunding pentru a cumpăra un transport de trupe blindat pentru milițiile din Donbass” și „nici bolșevici naționali care se înrolează în «brigăzi internaționale»”, mai spune juralistul.

Retorica față de Ucraina este și ea mai domolită, de această dată. Televiziunile ruse prezintă presupuse de dovezi ale corupției de la Kiev, în timp ce ”analiștii” minimalizează progresul pe care Ucraina l-a făcut în ultimii ani. În mod cert, presa apropiată Kremlinului continuă să reflecte ideile pe care Putin le are față de statul vecin (acela că Ucraina nu are nicio valoare culturală, deci necesitatea integrității și independenței statale nu este necesară), însă este evident că fabricarea de imagini false și narative explozive lipsesc cu totul de pe ecrane.

Spre deosebire de 2014, când minciunile pe care Kremlinul le-a susținut activ au fost demitizate de organizații de fact checking apărute recent, jurnaliștii care verifică faptele au început „să accepte opinii blânde: «UE, în orice caz, este slabă și irelevantă» a fost un ”mit” pe care verificatorii de fapte au ales recent să-l dezmintă”. 

„Lipsa minciunilor vicioase de dezmințit nu se datorează faptului că statul rus și mass-media loială și-au îmbunătățit brusc simțul eticii și al echilibrului. Se poate că [ei] abordează invenții mai puțin evidente și mai greu de infirmat”, afirmă Kovalek.

Alexei Kovalek încheie editorialul avansând o idee interesantă: că un nou război ruso-ucrainean nu ar avea susținerea populară, ceea ce i-ar dăuna scorului electoral al lui Putin. Acesta aduce în discuție întâlnirea dintre Vladimir Putin și Viktor Orban, când liderul de la Kremlin s-a plâns că îngrijorările sale nu sunt luate în serios, însă s-a arătat dispus să discute în continuare cu țările Occidentale.

„După standardele rusești, unde orice recunoaștere publică a vinovăției sau răzgândire din partea conducerii echivalează cu o demonstrație de slăbiciune inexcusabilă, este un semnal uluitor de compromis. Nimic nu este sigur, dar acestea sunt indicii cruciale în jocul de ghicire a ceea ce ar putea face sau nu face Kremlinul cu soldații săi staționați la granițele Ucrainei”, este concluzia la care ajunge jurnalistul publicației Meduza.

Citiți editorialul integral în limba engleză AICI.