Un agregator online de știri a suferit o scurgere de date. Informațiile utilizatorilor, vulnerabile

Hacker using laptop. Lots of digits on the computer screen.

Un agregator online și gratuit de știri a suferit o scurgere de date, în urma cărora informațiile utilizatorilor ar fi expuse.

Compania în cauză, Flipboard, și-a anunțat personal utilizatorii printr-un e-mail că o persoană necunoscută ar fi intrat în sistem și ar fi avut acces la copiile unor baze de date destul de mari, din perioadele 2.06.2018 – 23.03.2019 şi 21-22.04.2019, conform Adevărul.

Printre informațiile la caree hackerul – sau hackerii – ar fi avut acces se numără numele utilizatorilor, username-ul de pe Flipboard, adresele de e-mail și parolele. Este de menționat însă că acestea din urmă aveau o măsură de securitate în plus, fiind securizate criptografic.

Reprezentanții companiei susțin că în urma descoperirii incidentului, au contractat o firmă de cyber-security externă. Totuși, ca o măsură de securitate, s-a decis resetarea parolelor tuturor utilizatorilor, precum și a tokenilor pentru conectarea cu alte servicii.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri