Twitter a desființat Consiliul de încredere și siguranță, cu puțin timp înaintea unei ședințe
Twitter a dizolvat Consiliul pentru încredere și siguranță, un grup format din voluntari care sfătuia conducerea companiei cu privire la adoptarea de politici menite să combată conținutul dăunător. Consiliul era format din experț din diferite domenii și includea activiști, profesori universitari și lideri ai societății civile.
Decizia a fost luată cu mai puțin de o oră înainte ca acest consiliu să întâlnească cu manageri de top ai companiei pentru a discuta despre evenimentele care s-au întâmplat în ultima periadă. Conform unor surse citate de The Washington Post, membrii voluntari ai consiliului au primit un mail din partea Twitter în care erau anunțați că grupul nu mai reprezintă „cea mai bună structură” pentru a aduce „perspective externe în activitatea noastră de dezvoltare a produselor și politicilor„.
Săptămâna trecută, trei dintre cei mai importanți membri ai consiliului au decis să demisioneze, indicând comportamentul lui Elon Musk ca promovând atitudinile periculoase.
„Este clar, pe baza cercetărilor, că, în ciuda afirmațiilor lui Elon Musk, siguranța și bunăstarea utilizatorilor Twitter sunt în declin. Întrebarea a stat în mintea noastră: Ar trebui să i se permită lui Musk să definească siguranța digitală așa cum a făcut cu libertatea de exprimare? Răspunsul nostru este un «nu» categoric”, au scris cei trei în scrisoare în care își anunțau plecarea.
În urma dizolvării consiliului mai mulți membri s-au plâns de modul în care au fost tratați de când Musk a preluat compania, dar și de lipsa de respect cu care au fost anunțați că proiectul s-a terminat.
„Modul în care am fost tratați este incredibil de prost. Anularea unei întâlniri cu o oră înainte de termen, cu nimic mai mult decât un e-mail, după ani de muncă și după ce siguranța unor membri a fost pusă în pericol din cauza personalului și a acțiunilor Twitter”, a spus un membru pentru Financial Times.
Alex Holmes, fost membru al acestui consiliul, a făcut o scurtă postare pe Twitter în care a ținut să puncteze că ani la rând voluntarii care alcătuiau grupul „au renunțat la timpul lor, atunci când au fost consultați de personalul Twitter, pentru a oferi consultanță cu privire la o gamă largă de aspecte legate de prejudicii și siguranță online”, iar modul în care „s-a desfășurat această situație și modul în care au fost tratați membrii este regretabil și inacceptabil”.
Many of us have been in this space for a number of years, each with different expertise, but all with a passion to see healthy and diverse conversations and safety exist on platforms.
The way this has unfolded and way members have been treated is unfortunate and unacceptable.
— Alex Holmes 🏳️🌈 (@abcholmes) December 13, 2022
Consiliul pentru încredere și siguranță fusese înființat de Twitter în 2016 ca parte a măsurilor pe care compania se angaja să le facă pentru a combate amplificarea conținutul și comportamentul dăunător sau ilegal de pe platforma sa.
Articole asemănătoare
Mass-media, implicate într-o nouă campanie de informare a Guvernului. De data aceasta, despre vaccin
Donald Trump a acuzat fraudă electorală – până a câștigat
Spotify a eliminat 70 de episoade ale podcastului lui Joe Rogan din cauza declarațiilor rasiste
China a semnat angajamentul ONU de a bloca (propriul) punctaj social
Franța, criticată pentru arestarea unei jurnaliste care a dezvăluit documente confidențiale privind serviciile secrete franceze