Și în 2020, cele mai întâlnite parole sunt ușor de spart; nu învață nimic utilizatorii?
Pentru o parolă sigură, este important să folosiți o combinație de litere mici și mari, cifre și simboluri.
Cum să nu te plângi că ți s-a spart contul, dacă aveai o parolă precum: 123456, password, qwerty, iloveyou? Un raport publicat de NordPass, o aplicație de stocat parole în mod securizat, arată că nici anul acesta utilizatorii n-au învățat să seteze parole puternice la conturile lor. Ne-am fi așteptat ca situația să stea altfel, având în vedere că multă lume a lucrat de acasă și, deci, ar fi fost mai mult timp pentru conștientizarea acestei probleme.
Hacking într-o secundă
Potrivit raportului citat de Vice, au fost câteva parole noi pe listă anul acesta, cum ar fi „naruto” și „yugioh”, pe locurile 112 și respectiv 142 în clasamentul celor mai întâlnite parole. Pe locul 1 este „123456” și a fost folosită de 2.543.285 de ori.
Baza de date a avut 275.699.516 parole și doar 44% dintre acestea erau unice (adică au apărut o singură dată în întreaga listă). Majoritatea combinațiilor conținea secvențe previzibile, cum ar fi „password”, „12345678”, „111111 și„ 12345. Pentru acestea, durează mai puțin de o secundă pentru a fi sparte.
Un utilizator mediu a avut cu aproximativ 25% mai multe parole în cursul anului în comparație cu începutul lui 2020. Acest lucru se poate explica prin faptul că lucrul de acasă a presupus deschiderea mai multor conturi online la diverse servicii. În prezent, utilizatorul mediu are în jur de 100 de parole.
Iată topul celor mai întâlnite 25 de parole din 2020:
- 123456
- 123456789
- Picture1
- password
- 12345678
- 111111
- 123123
- 12345
- 1234567890
- senha
- 1234567
- qwerty
- abc123
- Million2
- 000000
- 1234
- iloveyou
- aaron431
- password1
- qqww1122
- 123
- omgpop
- 123321
- 654321
- qwertyuiop
Pentru o parolă sigură, este important să folosiți o combinație de litere mici și mari, cifre și simboluri. Citește aici pe larg cum îți alegi parole eficiente.
Ar trebui, de asemenea, să folosim autentificarea în doi pași (2FA). Autentificarea prin e-mail este bună, verificarea prin SMS este mai bună. Apoi, nu utilizați niciodată aceeași parolă pentru conturi diferite. În cele din urmă, asigurați-vă că aplicațiile dvs. sunt actualizate la cele mai recente versiuni, pentru a evita orice erori de securitate cunoscute.
Articole asemănătoare
Oamenii distribuie fake news pe Twitter pentru a-și răni dușmanii politici
Folosești Gmail? Iată 10 funcții de care poate nu știai
EBU vine cu clarificări în scandalul fraudării Eurovision și prezintă voturile din a doua semifinală
Discursurile instigatoare la ură din online au crescut cu 38% de la începutul pandemiei
O româncă, printre câștigătorii premiilor Pulitzer pentru jurnalism, alături de colegii săi de la The Washington Post