TikTok va permite eliminarea algoritmului personalizat din pagina ”For You”, în UE
TikTok a anunțat o serie de schimbări pe care le va implementa ca urmare a intrării în vigoare a pachetului de legi DSA, ce reglementează marile platforme online. Pentru a se asigura că va respecta prevederile legii, TikTok va permite utilizatorilor din UE să oprească algoritmul personalizat din feedul ”For You”.
Probabil una dintre cele mai importante schimbări anunțate de platforma chineză, personalizarea oferită de vestitul algoritm a fost unul dintre motivele pentru care TikTok a reușit să devină atât de populară într-un timp, relativ, scurt. Acum, legea DSA, care va intra în vigoare din 28 august, reglementează mai dur platformele considerate „foarte mari”, iar TikTok se numără printre ele.
Compania nu a oferit o dată exactă de la care oprirea algoritmului va fi posibilă, însă, conform TechCrunch, mișcarea trebuie să se întâmple „curând”. Asta va presupune că utilizatorii din UE care accesează pagina For You vor vedea clipuri populare din regiunea lor și din lume, fără ca algoritmul să ofere conținut personalizat. Feedul de Following va rămâne neschimbat – vei putea urmări conținutul postat de conturile pe care le urmărești – doar că videclipurile vor fi prezentate cronologic.
TikTok a mai vorbit și de alte schimbări, printre care, renunțarea la reclame personalizate pentru utilizatorii cu vârsta între 13 și 17 ani, dar și introducerea unei noi opțiunii de raportare a conținutului. În esență, o nouă echipă de moderatorii va fi creată pentru piața europeană, astfel încât analizarea conținutului raportat să fie mult mai concisă, iar penalizarea să țină cont și de legile fiecărei țări.
„Pentru ca acest lucru să fie cât mai ușor posibil, oamenii vor putea alege dintr-o listă de categorii, cum ar fi discursul instigator la ură, hărțuirea și infracțiunile financiare […] Conținutul care este raportat ca fiind ilegal va fi mai întâi analizat în funcție de Ghidul nostru pentru comunitate și va fi eliminat la nivel global dacă încalcă politicile TikTok. Dacă nu, atunci noua noastră echipă dedicată de moderatori și specialiști în domeniul juridic va evalua dacă încalcă legea și vom restricționa accesul la conținut doar în țara respectivă”, a declarat TikTok în postarea de pe blogul companiei.
Va fi interesant de văzut cum sau dacă renunțarea la algoritmul personalizat va afecta semnificativ TikTok. Un feed For You neatins de recomandările algoritmice va fi la fel de curios de observat, fie doar și din perspectiva analizării a ceea ce este popular în regiunea în care locuiești.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Vietnamul aruncă în închisoare trei jurnaliști care au criticat statul
Peste 300 de jurnaliști din India au murit de COVID în timp ce arătau efectele pandemiei
Meta anunță noi mijloace prin care vrea să combată dezinformarea privind alegerile din Franța
Google, amendată de Franța. Suma-record pe care va trebui să o plătească compania
Jurnaliști Digi24, agresați de un funcționar public: „Ați intrat ca un păduche”