TikTok testează o funcție prin care pagina For You poate fi resetată

TikTok vrea să ofere utilizatorilor posibilitatea de a-și reseta preferințele paginii For You, feedul principal al platformei. Compania spune că, deocamdată, funcția va fi disponibilă doar pentru un număr limitat de persoane.

Butonul de reset oferit utilizatorilor se va numi „Refresh”, conform The Verge care citează un purtător de cuvânt al TikTok. Opțiunea este menită, după cum îi spune și numele, să șteargă datele pe care algoritmul platformei le-a colectat până în acel moment și pe care le folosea să livreze conținut personalizat utilizatorilor.

Deși TikTok nu spune exact cum anume acest algoritm funcționează, e limpede că orice interacțiune pe care o faci în interiorul aplicației este folosită pentru a oferi conținut relevant. De fapt, o cercetare de anul trecut a arătat că browserul integrat al aplicației nu doar că urmărește activitatea utilizatorilor, ci poate identifica caracterele pe care aceștia le tastează pe site-ul vizitat. Cunoscută sub numele de „keylogging”, această funcție este deseori întâlnită în aplicațiile malware de fraudare pentru a face rost de parole sau date ale cardului bancar.

Cu toate acestea, videoclipurile sau conturile pe care le urmărești după ce ai apăsat butonul „Refresh” vor fi folosite ca punctul de start de unde algoritmul va începe să-ți personalizeze feedul. TikTok spune că vrea implementarea funcției pentru situațiile în care conținutul pe care îl vizionezi nu mai este relevant pentru tine, însă mișcarea face parte dintr-un efort de a transparentiza modul în care pagina For You funcționează. La finalul anului trecut, compania declara că utilizatorii vor putea vedea de ce anume un videoclip le-a fost recomandat pe For You.

E posibil ca ultimele asigurări de securitate și transparență pe care le-a promis autorităților americane și europene să joacă un rol în noua politică a platforme de videoshare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *