TikTok a blocat mai multe conturi din Myanmar, în încercarea de a stopa propaganda soldaților
TikTok, una dintre cele mai populare aplicații ale anului 2020, a anunțat că a „interzis agresiv” mai multe conturi din Myanmar, în încercarea de a stopa răspândirea conținutului violent.
Clipurile, care s-au înmulțit de la lovitura de stat din februarie și până în prezent, erau postate în marea lor majoritate chiar de către soldați. Subiectele variau: unele conțineau propagandă menită să inducă publicul în eroare, altele aveau ca scop intimidarea potențialilor protestanți, conform The Verge.
„Promovarea urii, violenței și dezinformării nu are absolut niciun loc pe TikTok. Când am identificat situația care escaladează rapid în Myanmar, ne-am extins rapid resursele dedicate și am intensificat în continuare eforturile de eliminare a conținutului violator. Am interzis agresiv numeroase conturi și dispozitive pe care le-am identificat pentru a promova conținut periculos la scară largă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru publicația citată.
Acțiunea vine la scurt timp după ce site-ul Rest of World a arătat că TikTok a recunoscut că nu a acționat la timp în ceea ce privește conținutul promovat de noua guvernare din Myanmar. Până în prezent, mai mult de 200 de persoane au fost ucise în timp ce protestau lovitura de stat dată pe 1 februarie 2021.
Articole asemănătoare
STUDIU. Publicul român este dominat de atitudini prooccidentale
„Project Guardian”, programul Twitter de protejare a conturilor predispuse la hărțuire online
Editiadedimineata.ro: Din vremurile în care candidații se întâlneau cu toți alegătorii. Istoria votului în România
X a blocat un jurnalist după ce acesta a postat documente scurse despre JD Vance
Amazon, anchetată în Europa și America pentru „maniera manipulatoare” prin care și-a promovat serviciile