
Facebook, dată în judecată pentru că nu a reușit să combată dezinformarea
Organizația internațională pentru protejarea libertății presei, Reporters without Borders, a anunțat că va acționa Facebook în instanță pentru că nu a reușit să combată dezinformarea.
Mai precis, RSF acuză compania lui Mark Zuckerberg de „practici înșelătoare”, întrucât a promis că va transforma platforma într-un loc mai sigur și lipsit de eroare – lucru care nu s-a întâmplat, conform The Guardian.
Într-un comunicat de presă, organizația internațională a afirmat despre Facebook că „permite dezinformării și discursurilor de ură să înflorească în rețeaua sa – ura în general și ura împotriva jurnaliștilor – contrar afirmațiilor făcute în termenii de serviciu și prin reclame”.
RSF poate da în judecată compania americană sub Codul Consumatorului al Uniunii Europene, care protejează consumatorii de practicile înșelătoare de business. Acțiunea în instanță a fost depusă în Franța.
RSF menționează mai multe studii care arată impactul negativ pe care lipsa de acțiune a companiei a avut-o asupra publicului european, printre care și un raport care identifică Facebook drept „cuibul teoriilor conspiraționiste despre vaccin din comunitățile franceze”.
Instanța franceză ar putea obliga Facebook, sub legea amintită mai sus, să plătească inclusiv o amendă de până la 10% din cifra de afaceri anuală. Legea mai prevede și pedepse precum doi ani în închisoare sau plata unei amenzi de 300 de mii de euro.
Articole asemănătoare
Hăituit de autorități, ziarul Apple Daily din Hong Kong și-a anunțat închiderea
Marina americană ar fi fost atacată cibernetic de China
A fost programată ședința Parlamentului în care vor fi votate rapoartele de activitate al TVR
Facebook răspunde la presiunile presei prin promovarea beneficiilor pe care le au publisherii de pe urma Instant Articles
Televiziunea publică franceză revoluționează jurnalismul climatic