Instagram facilitează recrutarea adolescenților britanici de către grupuri neo-naziste

Adolescenții și tinerii britanici sunt principalele ținte ale grupurilor neo-naziste de pe social media, iar cea mai potrivită platformă pentru recrutarea acestora este Instagram.

Un raport al organizației anti-rasism Hope Not Hate (HNH) arată că algoritmul și conținutul bazat pe imagine facilitează distribuirea propagandei pentru a atrage atenția tinerilor. HNH mai arată că cele două organizații de extremă-dreapta active pe teritoriul Angliei, The British Hand și The National Partisan Movement, își desfășoară activitatea pe Instagram fără probleme, conform The Guardian.

„Deși continuăm să avertizăm cu privire la platformele de nișă precum Telegram, Instagram este un teren fertil de recrutare pentru tinerii neo-naziști – moderarea inadecvată și recomandările sale îngrijorătoare ale algoritmilor sunt probleme de protecție a copilului care necesită acțiuni urgente de la platformă”, a afirmat directorul executiv al Hope Not Hate, Nick Lowles.

Mai mult decât atât, pandemia a accelerat un fenomen ce exista deja: digitalizarea organizațiilor extremiste. Noile generații exploatează mediul digital pentru a-și împărtăși și desfășura activitatea, inclusiv prin gaming, chat-uri online, cluburi online de film și așa mai departe.

„Extrema-dreaptă britanică este acum condusă digital și reflectă cultura online – structurile tradiționale au dat loc platformelor de socializare, influencerilor și «jurnaliștilor cetățeni» creând o radicalizare de la egal la egal și o comunitate globală dispusă să aglomereze «micro-donații» de timp și efort”, a mai afirmat Lowles.

Facebook, compania care deține Instagram, susține că a eliminat în trecut peste 250 de conturi aparținând adepților supramației albe de pe ambele platforme, dar și că va continua să elimine „conținutul care laudă, susține sau reprezintă aceste grupuri. Asta include conținutul care conține zvastică și alte simboluri de ură.”