Televiziunea de stat a Chinei ”a angajat” un prezentator virtual
Atunci când ideea ca roboții ce dispun de Inteligență Artificială să preia din rolurile oamenilor a devenit una populară, umanitatea s-a întrebat ce meserii s-ar putea afla pe această listă. Jurnaliștii au tins să creadă că jobul lor este unul greu de înlocuit, însă China dovedește contrariul.
Mai exact, statul chinez a dezvoltat un prezentator virtual care să expună știrile în limba engleză pentru străini. Acesta este inspirat dintr-un angajat real (Zhang Zhao) al postului de stat Xinhua, doar că traducerea este realizată aproape imediat, facilitată de AI, conform The Verge.
Publicații și specialiști în media din jurul lumii au contestat controversata premieră – chiar dacă noul prezentator nu dispune de o tehnologie revoluționară, este primul robot care să expună informații în cadrul unei instituții de mass-media aflată sub controlul direct al statului. Cei mai mulți spun că pasul făcut de China întărește poziția politicii acesteia – aceea totalitaristă.
Prezentatorul în cauză este rezultatul unei colaborări dintre postul Xinhua și compania locală Sogou. Acesta ”poate lucra 24 de ore pe zi pe site-ul oficial și pe diverse platforme de socializare, reducând costurile de producție de știri și îmbunătățind eficiența”, spune postul TV.
Citiți mai multe AICI

Articole asemănătoare
Companiile media de pe TikTok au devenit mai populare datorită revoltelor din Franța
Jurnalista Maria Ressa, câștigătoare a Premiului Nobel, ar putea fi condamnată la închisoare
Peste 1000 de influenceri din America Latină, instruiți să răspândească propaganda rusă
Partidul Republican, atacat de hackeri din gruparea ”Cozy Bear”, asociată cu serviciile secrete ruse
YouTube face schimbări importante în Europa, în contextul avansului știrilor false