Taobao, platforma deținută de compania chineză Alibaba, a suferit o scurgere de date masivă
Taobao, platforma deținută de retailerul online chinez Alibaba, a suferit o scurgere de date masivă. Ar fi fost expuse un miliard de informații, printre care și date personale precum username-uri și numere de telefon.
Informațiile au fost expuse cu ajutorul unui crawler, un software care cercetează în mod automat conținutul de pe internet și îl stochează. The Register menționează că persoana care a exploatat vulnerabilitățile Taobao a folosit software-ul pentru a accesa date ce nu sunt accesibile utilizatorilor mult timp până când Alibaba a sesizat problema.
În spatele acestui incident ar putea sta, conform publicației chineze 163.com, o companie care câștigă bani din trimiteri afiliate către Taobao.
Totuși, nu pare că datele furate de pe platforma deținută de Alibaba ar fi fost expuse online. Cel mai probabil, compania care s-a aflat în spatele atacului ar fi preferat să păstreze informațiile pentru a beneficia de ele.
Curtea Poporului din districtul Suiyang, notificată de Alibaba, a condamnat la trei ani de închisoare un dezvoltator web și pe angajatorul său. Compania chineză a descoperit breșa de securitate în iulie 2020, iar instanța a dat o decizie în acest caz luna trecută.

Articole asemănătoare
Google Earth a devenit, pentru o zi, o fabrică de imagini false
CNN nu mai distribuie articole pe Facebook în Australia, întrucât poate fi tras la răspundere pentru comentarii
Inteligența artificială afectează traducătorii din cadrul instituțiilor UE
Președintele României, ținta unui fake news răspândit de un fost premier polonez, înaintea alegerilor prezidențiale
UPDATE Reacția președintelui CNCD / USR a depus plângere la Consiliul Discriminării împotriva Mariei Grapini