Spotify dezvăluie cât de popular este podcastul lui Joe Rogan
Toată lumea știe că podcastul lui Joe Rogan este foarte popular, însă – până acum – nimeni nu știa exact cât de mare este audiența acestuia. Spotify a prezentat date referitoare la utilizatorii care ascultă podcasturi, iar ”The Joe Rogan Experience” conduce detașat cu peste 14 milioane de urmăritori.
Rogan a încheiat un contract de exclusivitate cu Spotify în 2020 pentru distribuirea emisiunii sale, iar recent au actualizat termenii înțelegerii pentru a permite plasarea și pe alte platforme (în special pe Apple Podcasts și Amazon Music, unde nu se mai găsea). Conform Variety, noul contract se ridică la 250 de milioane de dolari și îi permite Spotify să se ocupe de toate vânzările de reclame din timpul podcastului.
Datele Spotify, analizate de Bloomberg, arată cât de popular este ”The Joe Rogan Experience” în realitate. Podcastul are 14.5 milioane de urmăritori și este la o diferență de aproape trei ori mai mare decât locul doi; ”Ted Talks Daily” are doar cinci milioane de urmăritori.
Magnitudinea podcastului lui Rogan capătă o altă dimensiune, mai ales că aceste date sunt doar cele de pe Spotify. ”The Joe Rogan Experience” are chiar mai mulți urmăritori pe YouTube (16.4 milioane de urmăritori, la momentul redactării), însă e greu de estimat câți dintre aceste milioane chiar ascultă fiecare nou episod. Clipuri sau momente din timpul podcastului sunt distribuite pe internet și se viralizează destul de repede – lucru ce poate explica, în parte, numărul uriaș de urmăritori.
„Acest număr reprezintă numărul de utilizatori care au decis să «urmărească» o emisiune pe Spotify – nu reprezintă audiența totală a unei emisiuni sau performanța unui episod. Primele reacții atât din partea creatorilor, cât și a utilizatorilor au fost încurajatoare”, a declarat Spotify pentru Bloomberg, menționând că nu mai are alte date de împărtășit.
E lesne de înțeles, însă, de ce Spotify nu vrea să renunțe la Joe Rogan, chiar dacă acesta a făcut remarci rasiste (iar Spotify a șters respectivele episoade) sau invită persoane care prezintă teorii conspiraționiste. Numărul uriaș de oamenii care ascultă emisiunea înseamnă mai mulți bani pentru Spotify, iar noua înțelegere în care compania se ocupă de publicitatea pentru podcast este cireașa de pe tort.
Articole asemănătoare
Zeci de jurnaliști critică dur un articol publicat în Cațavencii: este unul dintre cele mai grave derapaje din istoria recentă a presei
Pandemia de coronavirus, folosită ca scuză pentru a limita libertatea presei
Guvernul din Hong Kong acuză publicația The Economist de ”relatare părtinitoare”
Un procent de 6% din postările platformelor sunt fake news, spun Google, Facebook și Twitter
Interviul cu Meghan Markle și Prințul Harry va fi difuzat și în România