Semnal de alarmă împotriva Facebook, în Comisia Europeană: soluții pentru limitarea agresiunilor online

Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, a declarat într-un interviu acordat Deutsche Welle că Uniunea Europeană necesită reglementarea cât mai urgentă a activităților din platformele online. Potrivit comisarului, legiferarea ar fi cea mai rapidă măsură pe care o pot lua, înainte de soluționarea conflictelor actuale printr-o acțiune în justiție împotriva gigantului tehnologic, Facebook.

Solicitarea comisarului este de a implementa măsuri restrictive pentru modul în care Facebook, precum și alte platforme de interacțiune socială în online,  influențează activ democrația și sănătatea mintală a oamenilor.

Libertatea de exprimare și informare este garantată de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și va fi protejată prin legislația europeană, însă propunerile Comisiei UE vor să echilibreze situația conflictelor tot mai des create în online, limitând lucrurile care sunt ilegale și în afara domeniului virtual, așa cum ar fi incitarea la violență.

Pe 22 octombrie a fost demarată o anchetă minuțioasă asupra modalității de prelucrare a informațiilor în aplicația Facebook, după dezvăluirea unor documente interne: Facebook Papers.  O rețea care reunește 17 publicații americane publică articole pe baza mărturiilor și documentelor prezentate de Frances Haugen.

Vezi mai multe detalii: Facebook te vrea nervos și alte motive pentru care rețeaua socială e dăunătoare, explicate de un whistleblower

Dezbaterile ridicate la nivel intern de angajații departamentului de integritate al companiei au arătat că sănătatea mintală a utilizatorilor este afectată de conținutul sensibil, instigarea la ură și violența izvorâtă în cadrul postărilor, fapt pe care liderii companiei l-ar putea manipula prin algoritmii de calcul pentru fluxul de informații al fiecăruia.

Documentele ajunse acum pe masa congresmenilor americani arată că angajații lui Mark Zuckerberg sunt îngrijorați asupra modului de manipulare a conținutului afișat fiecărui utilizator în funcție de reacțiile manifestate de aceștia în News Feed.  Cercetătorii companiei au arătat că cele 5 noi butoane de reacție implementate în platformă din 2017, au ajutat algoritmii la promovarea postărilor mai controversate, ceea ce ar duce la mai mult  spam, reacții agresive sau clickbait.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *