
Șeful unei organizații pro-Georgescu amenință jurnaliștii: „Avem tot despre voi, tot. Și unde te duci, și ce faci”
Candidatul Călin Georgescu se încojoară cu oameni care împart aceleași valori ca și el, precum legionarismul și dacopatia. E clar că libertatea de exprimare nu se numără printre aceste valori, nici în cazul primului – care fuge și se ferește de jurnaliști – nici în cazul celor din urmă.
Este cazul șefului uneia dintre asociațiile care-l susțin pe Călin Georgescu, Tracia Unită. Bruno Mihailescu a lansat, fără niciun fel de problemă, amenințări grave la adresa reporterului Snoop cu care stătea de vorbă, dar și a întregii prese.
Printre altele, Mihailescu i-a spus jurnalistului Snoop, Victor Ilie, că, „după alegeri”, adică când va ieși Georgescu președinte, „o să fie desființate toate sistemele din România”: „Nu înțeleg, acum vii tu jurnalist să mă investighezi pe mine că am făcut ceva? Sunt o brigadă de jurnaliști puși de niște securiști care sunt pe ultima sută de metri, pentru că o să fie desființate toate sistemele din România, inclusiv toți jurnaliștii care au mințit poporul român, cu toate televiziunile și radiourile”, a spus fondatorul organizației Tracia Unită.
„Pentru că sunteți documentați toți. Avem tot despre voi, tot. Și unde te duci, și ce faci, și ce mănânci. Știm tot. Și de unde vă vin banii, și unde vă duceți”, și-a continuat Mihailescu amenințările.
Totuși, lui Mihailescu îi plac ”jurnaliștii”: aceia care-i împart viziunile. El apare frecvent la televiziunea Global News, la care și membrul AUR Mugur Mihăiescu are o emisiune, ”Zâmbetul Democrației”. Pe de altă parte, șeful organizației Tracia Unită apare frecvent în platou cu Mugurel Calistrat Atudorei, candidat pentru parlamentare pe listele partidului lui Șoșoacă.
Articole asemănătoare
Editiadedimineata.ro: Cercetătorii români încep testele pentru un vaccin împotriva coronavirus
Trump distribuie propagandă rusă despre contra-candidatul său, menită să influențeze alegerile din 2020
Fericirea noastră se reflectă pe Twitter, Facebook, Instagram. Iată concluziile oamenilor de știință
NSO Group ar fi investigată de FBI încă din 2017, pentru suspiciuni de spionaj
Șeful TikTok, chemat în Parlamentul European pentru a explica rolul platformei în alegerile din România