Românii au căutat pe Google versurile Prohodului, oferte de eMag sau cum se calculează aria cercului
Cum sfârșitul anului se apropie, Google a pus la dispoziție topul căutărilor de pe motorul de căutare. În 2019, se pare că românii au fost curioși să afle versurile Prohodului, ce oferte mai sunt de eMag sau cum se calculează aria cercului.
La secțiunea ”cele mai populare căutări”, pe primul loc s-au clasat termenii ”eMAG black friday”, ”Răzvan Ciobanu” – designerul ce a murit într-un accident de mașină -, și ”About you” – o platformă de cumpărături lansată recent. Totuși, românii au vrut să afle mai repede care sunt versurile Prohodului, slujba din Vinerea Mare, decât ale unor artiști din țara noastră, precum The Motans sau Selly, conform Paginademedia.ro.
Filmele care au stârnit cel mai mult interesul au fost Aquaman, Avengers endgame și Oh Ramona, o producție românească, după cartea lui Andrei Ciobanu.
Românii au vrut să afle și ”ce este meningita”, ”ce este orca” sau ”ce este verbul”. Nici întrebarea adresată de o jurnalistă fostului premier Viorica Dăncilă nu a rămas fără efect. La secțiunea ”Cum să/se”, pe primul loc s-a clasat modalitatea de calcul a ariei cercului. Pe următoarele două locuri s-au poziționat o întrebare despre sănătate (”cum se manifestă gripa”), dar și una civică (”cum se votează”).
Top 10 căutări pe Google
1. eMag Black Friday
2. Răzvan Ciobanu
3. About You
4. Rezultate alegeri europarlamentare
5. Cameron Boyce
6. Rezultate alegeri prezidențiale
7. Vremea în București
8. iPhone 11
9. Marcel Toader
10. România-Suedia
Top 10 căutări rețete
1. Socată rețetă tradițională
2. Clătite rețetă tradițională
3. Cozonac rețetă Jamila
4. Varză murată rețetă
5. Pancakes rețetă
6. Zacuscă rețetă
7. Ciorbă de burtă rețetă
8. Murături asortate rețetă
9. Ardei umpluți rețetă
10. Colivă rețetă
Top 10 „Ce este…?”
1. Ce este meningita
2. Ce este orca
3. Ce este verbul
4. Ce este difteria
5. Ce este fanesca
6. Ce este Papageno
7. Ce este anxietatea
8. Ce este substantivul
9. Ce este Halloween
10. Ce este fizica
Top căutări versuri
1. Prohodul
2. Tones and I – Dance Monkey
3. 5Gang – SOS
4. Florianrus, MIRA – Străzile din București
5. Elena – Luna Albă
6. The Motans feat. Irina Rimes – Poem
7. Pedro Capo – Calma
8. Gaudeamus
9. Ian x Azteca – Bag un blunt
10. Dj Project feat. Andia – Retrograd
Top 10 „Cum să…/Cum se…?”
1. Cum se calculează aria cercului
2. Cum se manifestă gripa
3. Cum se votează
4. Cum se calculează media
5. Cum se fac urzicile
6. Cum se schimbă ora
7. Cum se face socata
8. Cum să slăbești
9. Cum se face coliva
10. Cum se face mămăliga
Articole asemănătoare
Google face internetul mai rapid. Pe mobil, via AMP
Serviciile secrete din Ucraina au închis o fermă de troli care controla peste 18.000 de conturi de social media
Ucraina, FBI și companii americane colaborează pentru a strânge dovezi ale crimelor de război
Inteligența artificială ar putea prezice un infarct cu 10 ani înainte ca acesta să se producă
Directiva Drepturilor de Autor – documentul care ar putea schimba fața internetului