
România se pregătește pentru un val de dezinformare înaintea turului doi al alegerilor
Campania pentru alegerile prezidențiale s-a confruntat cu un val de dezinformare online amplificat de o rețea de conturi false și boți, iar același lucru este așteptat să se întâmple și în timpul celui de-al doilea tur.
Reuters, citând experți din România, relatează că rețeaua folosește „dormant accounts” – conturi de social media care, până într-un anume moment, publicau conținut obișnuit, apoi au trecut la propagandă politică. Scopul acestora este de a reflecta furia din societate și a diviza populația.
„Probabil că ei amplifică zgomotul, dar zgomotul este generat în cea mai mare parte intern”, a spus Sorin Ioniță.
În ceea ce privește activitatea de pe social media a liderului AUR, George Simion, Reuters notează că videoclipurile acestuia de pe TikTok „îmbină discursul naționalist cu un ton emoțional accentuat și recurg frecvent la adresări directe către cameră, imagini de la evenimente politice și secvențe din culise, cu scopul de a crea o senzație de legătură personală cu publicul. Este o rețetă perfecționată de Georgescu”.
„Beneficiind de un val de frustrare populară împotriva liderilor tradiționali, Simion se opune ajutorului militar acordat Ucrainei vecine, critică conducerea UE și afirmă că este aliniat mișcării președintelui american Make America Great Again”, se mai arată în articol.
Telegram, inundată de propaganda rusă
Pe de altă parte, Reuters citează și un raport realizat de companie de tehnologie OpenMinds, care subliniază că 24% dintre canalele Telegram în limba română răspândesc ceea ce a numit „o dezinformare susținută de Kremlin”.
Mai mult, 1 din 4 mesaje de pe aceste canale promovează material din mass-media de stat rusă și alte surse pro-Kremlin.
Din începutul anului 2022, 48 de canale Telegram au publicat peste 4.000 de postări destinate să submineze încrederea în instituțiile democratice și să alimenteze teorii ale conspirației, inclusiv afirmații despre un „lovitură de stat”, după anularea alegerilor din 2024, a declarat OpenMinds pentru Reuters.
Articole asemănătoare
Beyonce, subiectul unei teorii conspiraționiste: „Este italiancă. Face parte din statul paralel al lui Soros”
Prima jurnalistă chineză care a relatat despre Wuhan urmează să fie eliberată din închisoare
Manipularea televizată. Rolul jucat de TVR în evenimentele din decembrie 1989
Apple avertizează jurnaliștii ruși vizați de „atacuri sponsorizate de stat”, după cazul Galinei Timchenko
Presa americană finanțată de stat, în pericol. Mecanismul de protejare a libertății editoriale, suspendat