Google Play Music a murit în luna octombrie. Încetarea serviciilor de streaming muzical s-a făcut treptat, pe cohorte diferite de utilizatori, ceea ce a produs o oarecare confuzie, scrie Ars Technica. Unii utilizatori raportau că nu mai fucționează serviciul, ații spuneau că acesta merge bine mersi.
Scurt istoric
Google Music a fost lansat în 10 mai 2011. Acum serviciul se va alătura altora defuncte de la Google, precum Reader, Google+, Inbox.
Google Play Music a fost lansat cu denumirea Music Beta, o dată cu Google Movies, în magazinul de aplicații Android Market (precursorul lui Google Play). Combinate, Movies și Music erau menite să concureze cu iTunes de la Apple.
Încetarea acestui serviciu de muzică s-a întâmplat pentru că Google vrea să se focalizeze pe Youtube. Pe de altă parte, din punct de vedere legal, totul va fi mai simplu acum pentru companie: dacă înainte trebuia să negocieze cu artiștii două licențe – una cu Google Play Music și una cu Youtube, acum nu mai este nevoie decât de una singură.
Cimitirul aplicațiilor muzicale
Dacă acum piața muzicii în streaming este destul de consolidată, pe vremuri au tot existat încercări și teste de afaceri în acest domeniu. Iată câteva dintre ele.
Y! Music Musicmatch Jukebox
Un remake al lui Musicmatch Jukebox, acesta conținea un magazin de muzică online, radio pe internet, software de redare și extragere a muzicii de pe CD-uri.
Jukebox avea o interfață grafică ușor de folosit. Conținea un AutoDJ destul de avansat, iar versiunea Plus includea timpi mai rapizi de copiere de pe CD-uri și de inscripționare a pieselor, precum și o funcție de „super-etichetare”, prin care erau preluate etichetele și coperta albumului și erau atașate la fișierul melodiei.
Yahoo! Music Unlimited
Tot de la Yahoo, acesta a fost un serviciu de muzică online la cerere, lansat în 2005 și întrerupt în 2008. Utilizatorii plăteau un abonament pentru a accesa o bibliotecă de peste două milioane de melodii, care puteau fi redate în streaming sau descărcate ca fișiere WMA (protejate). O piesă costa 0,79 de dolari.
Yahoo! Music Engine a fost clientul inițial pentru serviciu. Ulterior, clientul s-a schimbat în Yahoo! Music Jukebox. Înainte de încetarea funcționării, abonații puteau alege între a le fi șterse conturile sau a fi transferați la Rhapsody (Napster).
Sony Connect Music Store
Acest magazin de muzică online făcea parte din aplicația SonicStage și funcționa pe PC-uri bazate pe Microsoft Windows. A fost unul dintre cele mai mari magazine de descărcare de muzică online din lume, cu peste 2,5 milioane de melodii și peste 10.000 de melodii noi adăugate săptămânal. Magazinul s-a închis în America de Nord și Europa la 31 martie 2008, iar site-ul web a fost indisponibil de la 1 martie 2008.
Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2008, Sony a lansat un nou magazin de muzică online numit bandit.fm, în teste în mai multe țări, în special în Australia și Noua Zeelandă. Magazinul nu a fost niciodată disponibil pe deplin la nivel global și a fost închis în 2016.
Grooveshark
A fost un serviciu de streaming deținut și operat de Escape Media Group în Statele Unite. Site-ul Grooveshark avea un motor de căutare, funcții de redare a muzicii și un sistem de recomandare de piese. Utilizatorii puteau să-și încarce muzica protejată prin drepturi de autor, dar Grooveshark a fost dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor de către EMI Music Publishing, Sony Music Entertainment și Warner Music Group. Cu toate acestea, Grooveshark era disponibil în magazine alternative de aplicații, cum ar fi Cydia, Google Play și BlackBerry World.
Pe 30 aprilie 2015, Grooveshark a fost oprit brusc, ca parte a unei înțelegeri între acest serviciu și Universal Music Group, Sony Music Entertainment și Warner Music Group.
Foto mare: The Verge
Leave a Comment