Reprimarea opoziției politice din Turcia, condamnată de Parlamentul European
Reprimarea formațiunilor politice din Turcia, în special a Partidului Democratic al Poporului (HDP), a fost condamnată de Parlamentul European joi, la Strasbourg.
Guvernului de la Ankara îi este reproșată cererea de dizolvare a al treilea partid ca și mărime din Parlament, HDP. Acțiunea a fost înaintată de procurorul general al Turciei Curții Constituționale, care mai cere interzicerea desfășurării activității politice a aproape 500 de membri HDP, conform G4Media.ro.
Mai mult decât atât, deputații europeni au condamnat și înlocuirea autorităților locale alese democratic cu primari nealeși, în baza unor dovezi discutabile.
Solicitările Parlamentului European
Astfel, Parlamentul European solicită Turciei să garanteze libertatea partidelor de opoziție de a-și exercita activitatea, invocând necesitatea HDP în formarea unei societăți inclusive și încurajarea unor soluții pașnice cu privre la problema kurdă.
În plus, rezoluția – adoptată cu 603 voturi pentru, două voturi împotrivă şi 67 de abţineri – solicită Delegaţiei UE în Turcia să urmărească situația opozanților politici îndeaproape, prin observarea proceselor judiciare, a ieșirilor publice, precum și prin vizitarea închisorilor.

Articole asemănătoare
Twitter revine asupra etichetării NPR și o modifică ca fiind organizație ”finanțată de guvern”
Postările despre auto-mutilare sunt ignorate de Twitter. Fenomenul, popular în rândul minorilor
Cum arată în România piața de telefonie, tv și internet? Comparație Orange – Vodafone – RCS&RDS
HBO Max și Disney+ vin în România. Apple News râmâne doar pe piețele anglofone
Israelul susține că un jurnalist a ținut ostatici pentru Hamas în Gaza