Recidivismul, o problemă în România: nu se știe câți deținuți eliberați mai repede săvârșesc alte infracțiuni

O urmărire ca în filme, desfășurată în București în urmă cu câteva zile, scoate la iveală o problemă cu care societatea se confruntă: eliberarea deținuților înainte de termen din cauza condițiilor improprii de detenție. Deși România a fost somată de mai multe ori să rezolve problemele din penitenciare și a existat chiar un scandal între Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor și ministrul Justiției, Tudorel Toader, statul român este nevoit să elibereze un număr mare de deținuți din cauza condițiilor inumane în care aceștia sunt ținuți.

Un articol de pe Digi24.ro scoate la iveală un aspect de luat în considerare atunci când vorbim despre recursul compensatoriu: numărul infracțiunilor cu violență este în creștere – cel puțin la nivelul Capitalei -, iar atacatorii sunt, în multe cazuri, recidiviști eliberați înainte de termen.

Impactul pe care îl au aceste eliberări este neclar, din cauza lipsei de date concrete, însă este de notat că de la intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, din 19 octombrie 2017 până în prezent, au fost puşi în libertate înainte de termen în jur de 6000 de deţinuţi, spune liderul FSANP, Sorin Dumitrașcu, conform G4Media.ro.

O analiză realizată de autoritățile italiene arată că 60-70% dintre aceștia vor recidiva, spune Dumitrașcu: ”Rata de recidivă e ca şi în Italia, e cam la fel peste tot, de 60-70 la sută. Efectele le vom vedea cam între 1 şi 3 ani de la punerea în libertate întrucât nu recidivează imediat şi mai este şi durata de ”procesare” a lor de către Justiţie, până se întorc în penitenciar cu sentinţe definitive”.

Mediastandard.ro a luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Poliției Române, însă acesta a spus că nu există un studiu la nivel național care să afirme sau să infirme ideea că majoritatea infracțiunilor precum tâlhăriile sunt săvârșite de persoane ce au avut în trecut o condamnare pe care n-au mai dus-o la capăt.

În primele patru luni ale anului 2018 au fost reținute 436 de persoane în Capitală, însă Poliția Municipiului București nu a putut fi contactată pentru a afla câți dintre atacatori au mai fost închiși în trecut, așa că nu știm dacă există o tendință de a recidiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *